USR are o nouă filială, în orașul Pecica
Uniunea Salvați România a mai crescut în județul Arad cu cu o nouă organizație locală, în orașul Pecica, pe structura unui grup de inițiativă condus de domnul Alexandru Chereș.
Ședința de constituire a avut loc la sediul din Arad, în prezența președintelui Vlad Botoș, a vicepreședinților Ion Stan și Răzvan Anghel, precum și a altor membri ai USR. Noii colegi din Pecica și-au ales organele de conducere și control, președinte fiind ales domnul Alexandru Chereș. De profesie inginer, a lucrat în mediul privat și dorește să construiască o echipă puternică, împreună cu care să contribuie la rezolvarea problemelor comunității.
Alexandru Chereș, președinte USR Pecica: „Am ales să mă alătur echipei USR, deoarece aici am găsit colegi interesați de buna administrare a fondurilor publice, de gestiunea eficientă a resurselor comunității, de schimbarea ofertei politice.
USR vine cu o nouă abordare, punând accent pe profesionalismul celor care intră în administrație, calitate care trebuie dovedită în activitatea din mediul privat, acolo unde contează eficiența și rezultatele. Pentru a fi un bun consilier sau primar, trebuie să-ți fi dovedit calitățile în primul rând în mediul privat.
Îmi doresc să creștem echipa din Pecica, să oferim o alternativă curată la vechii politicieni, iar cetățenii să aibă încredere că le vom reprezenta corect și transparent interesele. Aștept să ni se alăture toți cei care consideră că un bun politician este o persoană integră, care face politică pentru binele comunității”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)