marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    USR Arad: Primele măsuri au fost obținute pentru Mureșel

    de - | 23 mai 2019, 12:09 PM | Comunicate contra cost

    0

    În urma sesizării și a buletinelor de analiză depuse de USR Arad, Garda de mediu a dispus măsuri pentru remedierea problemelor și a amendat Compania de Apă Arad SA cu 50.000 de lei.

    Conform răspunsului primit, în cadrul controlului s-au efectuat noi analize și s-au măsurat în diverse puncte ale canalului Mureșel depășiri ale unor parametri reglementați de până la 70 de ori, confirmând cele sesizate de USR Arad.

    Sergiu Vlad, deputat USR: „Au fost identificate ape pluviale cu caracter fecaloid menajer, evacuate permanent în canalul Mureșel de Compania de Apă prin evacuarea neconformă (ilegală) din strada Șezătorii, principala sursă de poluare a canalului Mureșel identificată. Compania de Apă gestionează rețeaua de canalizare pluvială primită de la Primăria Municipiului Arad, pe bază de proces verbal de predare-primire în administrare și exploatare.

    În zona Intim au fost decopertate și refăcute capacele de cămine situate pe zona carosabilă, care erau acoperite inițial cu asfalt. S-a identificat și a fost sigilat by-passul pentru descărcarea de ape menajere în canalul Mureșel.

    S-a mai dispus, printre altele, revizuirea autorizației de mediu a SC Compania de Apă Arad SA, conformarea la condițiile de calitate a apelor evacuate în canale deschise, realizarea de stăvilare/vane la evacuările în canalul Mureșel, eliminarea evacuărilor de ape uzate menajere prin realizarea de racorduri la canalizarea menajeră.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.