joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR Arad: „Nu votăm povești”

    de - | 29 decembrie 2020, 8:42 AM | Comunicate contra cost

    0

    Am promis cetățenilor că vom face o altfel de politică. Am promis transparență și am promis că vom ține cont de interesul cetățenilor. Am demonstrat că nu negociem principii contra voturi.

    USR PLUS își va respecta aceste angajamente, pentru simplul motiv că nu există altă cale pentru a aduce performanță în administrație. Ne asumăm faptul că deranjăm vechii politicieni, că stricăm jocuri de culise și cu siguranță provocăm schimbarea de care aceștia se tem.

    Recent, în Consiliul Local Arad a fost supus votului un schimb de terenuri. Concret, municipiul urma să cedeze un teren de 8 hectare aflat între aeroport și autostradă, în schimbul unui teren pe care sunt clădiri ale companiei de apă, a terenului de sub parcul Bujor Buda și a parcării din fața hotelului Continental.

    Schimbul a fost motivat de obținerea unei finanțări europene, prin care Aeroportul Arad să achiziționeze diverse echipamente. El a fost inițiat pe 26 noiembrie, printr-o procedură preliminară, votată în CLM. Am solicitat încă de atunci detalii despre proiectul care ar justifica acest schimb, detalii pe care nu le-am primit. Am votat totuși procedura, în baza promisiunii că vom primi aceste informații până când va fi supus votului schimbul propriu zis.

    Între timp, am identificat proiectul Aeroportului pe pagina Ministerului Fondurilor Europene, depus în luna iunie 2020 și respins. Cu toate acestea, schimbul de terenuri a fost pus pe ordinea de zi a ședinței CLM de ieri, 28.12.2020.

    Atât în cadrul comisiilor de specialitate cât și în plen, am solicitat detalii despre proiectul care face necesar acest schimb. Am spus că vom vota dacă ni se prezintă cea mai mică urmă a unui astfel de proiect, o fișă de lucru, orice fel de hârtie care să indice că Aeroportul sau CJA au nevoie de acest teren pentru a beneficia de fonduri europene. Am cerut ca măcar numele acestui proiect să fie rostit și asumat de inițiatori, dacă există.

    Pentru că nimic din toate astea nu s-a întâmplat, nu am avut de ales decât să ne abținem, cu promisiunea că vom da totuși votul pentru acest proiect dacă, la o dată ulterioară, vor fi prezentate detaliile pe care le-am solicitat.

    Astfel, dacă anumiți arădeni se simt prejudiciați de votul nostru, ne cerem scuze. În același timp, nu am fost aleși de cetățeni pentru a face jocurile cuiva. Administrația serioasă înseamnă proiecte așezate pe hârtie, nu vorbe și promisiuni, de care cu toții suntem sătui.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.