vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR Arad: Nu renunțăm la procesul pentru UTA

    de - | 18 iulie 2019, 10:50 AM | Comunicate contra cost

    0

    USR continuă acțiunea în justiție, până când Primăria Arad va pune la dispoziția cetățenilor conținutul integral al contractului 80067/18.12.2013, privitor la obiectivul de investiții ”Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA – modificări și completări”.

    Anunțăm pe această cale că la data de 18.07.2019 am ridicat de la Primăria Arad aproximativ 450 de pagini de documente, cuprinzând parțial contractul mai sus amintit (13 pagini), precum și facturi și situații de lucrări aferente.

    Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Cele 13 pagini nu reprezintă decât o fracție infimă a contractului. Conform definițiilor enunțate pe prima pagină, prin contract se înțelege prezentul contract și toate anexele sale. Acestea sunt descrise pe pagina a doua, la punctul 6, ca fiind: caietul de sarcini, propunerea tehnică, propunerea financiară, graficul de îndeplinire a contractului, garanția de bună execuție, contract cu subcontractantul.

    Tocmai aceste documente, pe care Primăria nu ni le-a dat, sunt absolut necesare pentru ca cetățenii să afle adevărul privind stadionul UTA. Practic, noi am primit numai coperțile contractului, motiv pentru care vom continua acțiunea în instanță. Este o investiție importantă, cu o întârziere enormă, plătită aproape integral și realizată pe jumătate, iar noi dorim să știm ce s-a întâmplat și cine va răspunde?

    Tot pentru a mai risipi o parte din ceața care acoperă acest subiect, informăm arădenii că astăzi am transmis autorităților locale o nouă cerere, prin care solicităm să ne comunice dacă s-au acordat prelungiri ale duratei de execuție, precum și cheltuieli suplimentare care se adaugă la prețul contractului, în baza prevederilor articolului 14 din contractul amintit.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.