Zilele trecute, primarul Aradului a dispus tăierea unui copac din parcul Eminescu. Deși, conform Registrului Spațiilor Verzi, stejarul secular se afla în condiție „acceptabilă”, s-au găsit căi legale pentru cea mai drastică măsură: tăierea de la rădăcină.

Vorbim despre un copac secular, aflat în parcul central al orașului, a cărui valoare merita mai mult efort decât căutarea „acoperirii” legale pentru doborârea sa. În locul beneficiilor aduse cetățenilor de un arbore cu adevărat impresionant, a fost preferată varianta „simplă”, care să pună, eventual, niște bănuți în buzunarul mereu flămând al administrației locale. Perspectiva corectă asupra acelui arbore au avut-o arădenii, care au înțeles că stejarul era un monument, iar pentru monumente se caută active soluții de reabilitare, nu drujbe ori buldozere.

Acesta este doar cel mai recent exemplu prin care administrația Bibarț confirmă că ce se naște din pisică, drujbă folosește. La fel ca precedenta administrație, actuala se remarcă printr-o gestiune haotică și nepăsătoare a orașului, ascunsă după paravanul legalității, în timp ce arădenii sunt uitați în fundal.

Exemplele pot continua: ne amintim că, nu mai departe de anul trecut, deși (aparent) legală, amplasarea meselor (și a mesenilor, evident) de la Street Food la câțiva centimetri de tramvai a pus Aradul pe harta umorului național.

Sau renunțarea la dreptul de preempțiune asupra Teatrului Vechi: legală, dar total inoportună.

Căci, da, aici nu este vorba de legalitate. Aceleași legi guvernează și în Oradea, Ciugud sau alte localități la care ne uităm cu admirație. Aici este vorba de oportunitate, termen care este ignorat în continuare. Modelul este moștenit de la oameni mari, în prezent euro deputați ori parlamentari. La fel de legale au fost, la vremea când Aradul încă îl încăpea pe domnul Falcă, demolarea stadioanelor fără a pune altele în loc, aprobarea unor PUZ-uri pentru îmbogățirea rechinilor imobiliari, achiziția băncilor (la preț de autoturism) de pe Metianu ori trasarea unor dungi pe asfalt, pentru a atinge recordul la ipotetice piste de bicicletă.

Toate cele de mai sus (și multe altele) au în comun lipsa utilității și a oportunității reale pentru arădeanul de rând, care își iubește orașul și așteaptă același lucru de la administrație. Sub umbrela legalității, deciziile sunt fie pentru mize mărunte, fie pentru a lua ochii electoratului cu o spoială cât mai lucioasă, nicidecum pentru un beneficiu real al plătitorilor de taxe. E mai simplu să tai un copac secular, care oferea umbră, răcoare și aer curat, decât să îl consolidezi (când este cazul).

Ignorând atâta timp oportunitatea, se pare că cei din PNL-PSD nici nu o mai pot recunoaște. E greu să fii cu gândul la electorat după ce l-ai trecut cu vederea zeci de ani. Probabil de aceea și refuză, de doi ani și jumătate, proiectele USR, care sunt și legale, și oportune pentru arădeni.