USR Arad a organizat un eveniment dedicat iubitorilor de animale





Comunicat. Parlamentarul european Vlad Botoș, membru al grupului Renew Europe, a organizat în Arad evenimentul „European Friends for Paws„, o întâlnire la care au participat zeci de persoane implicate activ în salvarea animalelor.
În cadrul evenimentului au avut loc prezentări privitoare la Uniunea Europeană și aspecte care țin de protejarea și de situația animalelor de companie la nivelul țării noastre. Sergiu Cosmin Vlad, în calitate de invitat, a expus problemele existente în Arad și a propus câteva soluții care apoi au fost dezbătute cu iubitorii de animale.
Vlad Botoș, parlamentar european USR PLUS: „Fiind și eu o persoană care iubește animalele, mi se pare dureros ceea ce se întâmplă azi, astfel că voi face tot posibilul, din poziția mea de europarlamentar, să ajut animalele și oamenii care se îngrijesc de bunăstarea lor.
Se spune că poți zice multe despre un om sau o comunitate după felul în care tratează animalele. Ei bine, cu siguranță pot zice că am fost înconjurat de oameni minunați, dedicați animalelor, care au cunoștințe în acest domeniu și alături de care cred că putem face progrese.
Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au participat la eveniment și să le amintesc că ușile cabinetului sunt deschise tuturor arădenilor. Haideți să facem un pas înainte împreună, pentru bunăstarea oamenilor și a animalelor!”
#usrplus #reneweuropeUSR
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?