USR a solicitat autorităților intervenția în problema schelelor de pe strada Eminescu
USR Arad a sesizat administrația municipiului, prin Poliția Locală, pentru a impune reparația de urgență sau îndepărtarea schelelor avariate pe strada Mihai Eminescu.
Amintim că în urmă cu aproape o săptămână, schelele montate pentru executarea de lucrări la o fațadă de pe strada menționată au fost avariate în urma unui accident rutier. Ca urmare, le-a fost slăbită rezistența prin ruperea picioarelor, în prezent fiind un permanent pericol pentru cetățenii care circulă în proximitate, atât pe jos cât și la volan.
Mihai Vârtaci, USR Arad: ”Am solicitat Poliției Locale să acționeze pentru siguranța cetățenilor. În prezent, schela nu mai îndeplinește condițiile pe baza cărora a fost autorizată așa că trebuie îndepărtată sau consolidată, dacă mai este posibil.
În Arad avem cazul trecerii de pietoni de pe strada Iuliu Maniu, unde doi cetățeni au fost accidentați mortal, înainte ca autoritățile să ia măsuri. Sau a parapetelor de pe pasajul rutier către Micălaca (unde am avut recent un accident mortal) care nici acum nu sunt conform standardelor.
În ce privește strada Eminescu, sper să nu se repete incidentul cu schela folosită la reabilitarea pasajului spre Grădiște, care a fost doborâtă de un vânt puternic. Pentru a ne asigura că nu vom avea victime, se impune o intervenția imediată. Îi rog așadar pe cei responsabili să acționeze de urgență!”
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Suporterii aia 104 de carton sa lase ciocul si sa nu mai apara prin stadion!le platim noi-tribuna1 si 2 abonamentele doar sa nu mai auzim in juraturile (cenzurat de redactie),tatuatilor,( (...)
Pentru ca doamna avocat pretinde ca stie cunoaste cu ce se mananca arhitectura, dedic cateva randuri atat ei cat si Asociatiei: 1. Daca vorbim de tesut urban este simplu de observat (...)
Sa vedem in urmatoarele saptamani ce am pierdut. Sigur nimic.