Din zvon, certitudine: Fast Food-ul „Subway” se deschide la Arad!





UPDATE: După aproape un an de când Special Arad a lansat primele zvonuri despre o viitoare deschidere a francizei Subway la Arad, iată că zvonul devine realitate.
Proaspăt creata pagină de facebook Subway Arad anunță că fast food-ul se va deschide în curând, chiar pe Bulevardul Revoluției, la numărul 92.
16 august 2014: Se aude că primul pas a fost făcut. S-a cumpărat licența pentru franciza Subway, care s-a ridicat la suma de 15000 euro. Astfel, arădenii fani ai sandviciurilor marca Subway nu vor mai fi nevoiți să călătorească zeci de kilometri pentru a le cumpăra din mall-ul de la Timișoara, ci vor avea un fast food disponibil în Arad, situat tocmai în centrul orașului, chiar pe bulevardul Revoluției.
Subway este o franciză americană de restaurante tip fast food deținută de Doctor’s Associates Inc. și este considerată una dintre cele mai mari și extinse francize din lume, deținând peste 42252 de restaurante, deschise în 107 țări (după cercetările făcute în iulie 2014).
În România, Subway a apărut prima dată în 2011, iar acum deține restaurante în București, Cluj, Timișoara, Constanța, Iași, Pitești, Ploiești și Suceava.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!