Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a aniversat 157 de ani de la nașterea lui Vasile Goldiș





Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Muzeul Memorial „Vasile Goldiș”, a aniversat, luni, 25.11.2019, la inițiativa doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, 157 de ani de la nașterea marelui patriot român Vasile Goldiș.
La eveniment, care s-a desfășurat în Sala Unirii „Vasile Goldiș” din cadrul Muzeului, au participat cadre didactice, elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi, și au fost prezentate lucrări științifice dintre care amintim „Arădeni care au scris istoria: Delegația Ineului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918”; „Vasile Goldiș – părinte al patriei”; Muzeul Memorial „Vasile Goldiș”.
Amintim faptul că, președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” – Muzeului Memorial Universtar „Vasile Goldiş” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanților la înfăptuirea unităţii naționale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire.
Fondatorul Muzeului Memorial „Vasile Goldiş” este regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte şi rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, cel care an de an a cinstit memoria lui Vasile Goldiş.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?