Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se numără printre cele 21 de universităţi selectate să facă parte din noul proiect POSDRU





Știri Arad: Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se numără printre cele 21 de universităţi selectate să facă parte din proiectul „Internaţionalizare, echitate şi management universitar pentru un învătământ superior de calitate”, un proiect trategic POSDRU.
În cadrul acestui proiect, UEFISCDI organizează un amplu proces de consultare a experţilor naţionali şi internaţionali, precum şi a principalilor actori în domeniu, în vederea realizării unei strategii naţionale privind internaţionalizarea educaţiei pe baza strategiior de internaţionalizare elaborate de universităţile selectate să facă parte din proiect, în concordanţă cu specificul în plan instituţional.
În acest proiect, UEFISCDI are ca parteneri: International Association of Universities (lAU), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID). Durata de desfăşurare a proiectului este până în septembrie 2015. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creşterea calităţii în sistemul de învățământ superior, în contextul european al Procesului Bologna, prin îmbunătăţirea abordării strategice a universităţilor din România, în concordanţă cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale. Proiectul îşi propune să conducă la îmbunătăţirea pe termen lung a accesului la învățământul superior şi la o adaptare a acestuia la cerinţele naţionale și internaţionale.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1.Dezvoltarea dimensiunii internaţionale a educaţiei la nivelul instituțiilor de învăţământ superior;
2.Creşterea relevanţei învăţământului superior pentru piaţa muncii şi în societatea bazată pe cunoaştere;
3.Îmbunătăţirea managementului universitar în ceea ce priveşte competenţele de planificare strategică, a celor prospective şi de marketing educațional.
Universitatea „Aurel Vlaicu” este reprezentată în acest proiect de către conf. univ. dr. Codruța Stoica, Directorul Departamentului pentru Parteneriate Internaționale.
Comentariile portalului
ADEVĂRATA EDUCATIE!
Se putea sa nu fie si un BMW implicat!!!!!!!!!!!!!!!!
Spinele Iritativ, sensul giratoriu are nevoie de spatiu. Acolo ai 3 benzi pe Revolutiei. Cred ca e imposibil. Eu banui ca aveau viteza peste limita, mai ales cel care venea de (...)