Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în clasamentul Webometrics, în primele 30 de universități din țară





Clasamentul Webometrics realizat de către Cybermetrics Lab, un grup de cercetare din cadrul Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania, plasează universitatea arădeană de stat pe locul 30 între cele peste 100 de instituții din România aflate în clasament.
„Este un clasament bazat pe vizibilitatea universităților în spațiul cercetării și al lumii academice mondiale. Faptul că universitatea noastră s-a situat pe locul 30 din cele 102 universități românești incluse în top, ne confirmă evoluția activității de cercetare la nivelul UAV. Ne bucură poziționarea universității noastre și ne determină să investim și să susținem în continuare munca de cercetare. Îi felicit pe colegii mei pentru acest rezultat și sunt convinsă că vom reuși să urcăm, la următoarele ediții, pe o poziție superioară în cadrul clasamentului” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Ranking Web of Universities (Webometrics) a făcut public topul universităților, ediția de vară 2022, un top în care sunt analizate peste 31 000 de universități la nivel mondial.
Cel mai important indicator (50%) luat în calcul este vizibilitatea, adică numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte. Al doilea indicator (40%) îl reprezintă excelența, adică calitatea articolelor științifice publicate în reviste internaţionale aflate în primele 10 % cele mai citate într-un anumit domeniu și care au un impact ridicat.
Cel de al treilea indicator (10%) este transparența care înseamnă numărul total de citări al articolelor.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)