Uniunea vamală și achizițiile publice, pe agenda europarlamentarului Vlad Botoș

    de - | 27 septembrie 2019, 8:02 AM | Comunicate contra cost

    0

    Comunicat. Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului din Parlamentul European a dezbătut studiul cu privire la Uniunea Vamală și la stadiul implementării sistemului electronic precum și studiul privind ponderea serviciilor și a achizițiilor publice în economia europeană.

    Pentru România problema uniunii vamale este una importantă care nu poate fi despărțită de problema granițelor, a spațiului Schengen. S-au prezentat date concrete cu privire la câștigurile economice ale Uniunii Europene datorate uniunii vamale și pierderile cauzate de tergiversarea implementării sistemului electronic la nivel european.

    Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS: ”Circulația mărfurilor este cu siguranță un subiect de interes nu doar pentru România dar și pentru Bulgaria și va fi un subiect important pentru țările care vor adera la Uniunea Europeană. O piață comună presupune libera mișcare a mărfurilor și serviciilor, iar impedimentele suplimentare, cum sunt formalitățile de trecere a frontierei, care afectează România și Bulgaria pun antreprenorii din aceste țări  într-o poziție inferioară.

    Referitor la achizițiile publice, Vlad Botoș a întrebat dacă specialiștii Comisiei Europene consideră utilă existența unui sistem unic de achiziții publice la nivel european. Deși este doar la nivel de idee, se pare că specialiștii în domeniu consideră că va aduce beneficii considerabile economiei europene.

    Vlad Botoș: ”Armonizarea legislației în acest domeniu ar duce, cu adevărat, la realizarea unei piețe comune în zona achizițiilor publice. Întrebarea este dacă vom putea convinge statele europene să adopte un sistem care ar permite participarea tuturor companiilor interesate la achizițiile realizate în Uniunea Europeană.

    Pentru unele state acest sistem ar însemna încetarea regimului favorizant pentru companiile din statele respective, pentru alte state ar însemna sfârșitul clientelismului politic, al achizițiilor făcute pentru firme prietene ale autorității contractante.

    Europarlamentarul USR Vlad Botoș este membru în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului (IMCO) și în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI). Ca membru în aceste comisii a participat la diferite evenimente de specialitate la care iau parte experți din domeniu, din toate țările Uniunii Europene și nu numai, pentru a stabilii care sunt prioritățile, dar și cele mai bune modalități de a implementa proiectele cu impact mare asupra europenilor.

    Vă vom ține la curent cu subiectele importante discutate în Parlamentul European și, mai ales, cu acele aspecte care influențează direct viața noastră, a românilor.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.