Unde se situează Aradul pe harta salariilor medii din România
Bucureştiul, Ilfovul, Timişul, Clujul şi Sibiul domină topul salariilor, cu câştiguri medii de peste 2.000 de lei, acestea fiind şi preferatele investitorilor veniţi de peste graniţă. Tot aici, şomajul este la cote minime.
În judeţele puternic industrializate, unde prezenţa investiţiilor străine generează o concurenţă acerbă pe piaţa muncii, şomajul este mic şi, implicit, salariile sunt mari. Clasamentul judeţean al câştigurilor salariale din luna noiembrie 2015, realizat de „Adevărul“ pe baza datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS), este dominat de Bucureşti, Ilfov, Timiş, Cluj şi Sibiu, cu salarii medii peste 2000 lei. Aradul se situează în cea de-a doua categorie de județe, ale căror locuitori au salariile medii între 1.500-2.000 lei, figurând pe hartă cu 1.728 lei drept suma pentru salariul mediu net.
Urmărind acest clasament, ca şi harta salariilor rezultată din datele INS, primul lucru care iese în evidenţă este faptul că salariile sunt mari acolo unde şi infrastructura este dezvoltată. Chiar dacă unele autostrăzi (din Ardeal, spre exemplu) sunt gata doar în proporţii reduse, prezenţa acestora a acţionat ca un magnet pentru investiţiile străine. Apoi Bucureştiul, Ilfovul şi Constanţa sunt în mod tradiţional preferatele investitorilor străini, tot datorită dezvoltării infrastructurii, iar Clujul se remarcă prin dinamica investiţiilor în tehnologie.
Şomaj mare, salarii mici
„Lanterna roşie“ a clasamentului, cu cele mai mici salarii, este dusă de judeţele Harghita (1.316 lei, minimul la nivel naţional), Suceava, Neamţ, Covasna, Vaslui şi Brăila. Ce au în comun aceste judeţe? Aici, câştigurile medii sunt mai mici de 1.400 de lei, investiţiile străine sunt aproape inexistente, iar rata şomajului este maximă (peste 10% în Vaslui, peste 6% în Suceava şi Brăila şi mai mult de 5% în celelalte). În plus, în Suceava şi Vaslui, restanţele bancare depăşesc cota de „avarie“ de 12%. Şi tot aici este zona prin care nu trece niciun kilometru de autostradă, iar pentru viitorul apropiat nu se întrevede deschiderea vreunei lucrări de infrastructură. La nivel naţional, câştigul salarial mediu a fost în noiembrie de 1.918 lei net, în creştere faţă de luna anterioară cu 47 de lei (+2,5%). Cele mai mari valori, de 4.756 de lei, au fost raportate în IT&C, iar cele mai mici, de 1.083 lei, în hoteluri şi restaurante.
Citește mai mult pe adevarul.ro













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)