vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un șopron în care se afla o tonă de porumb a luat foc între Șofronea și Curtici

    de Special Arad | 18 martie 2023, 6:18 PM | Știri Arad

    0

    Un șopron situat pe câmp, între localitățile Șofronea și Curtici, în care se afla o tonă de porumb a fost mistuit de flăcări, sâmbătă după masa, după ce un teren din apropierea construcției din lemn a fost incendiat pentru a fi curățat. Flăcările au scăpat de sub control și s-au extins la șopron. Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a lichida incendiul.

    „În această după-amiază, în jurul orei 15:30, pompierii militari ai Detașamentului Arad, cu sprijinul pompierilor voluntari ai SVSU Șofronea au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească – șopron – între localitățile Șofronea și Curtici. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului șopron, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, în urma acestuia fiind afectată întreaga construcție din lemn precum și bunurile aflate în interior, constând în cereale.

    Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise. În speță, igienizarea prin ardere a unui teren aflat în imediata proximitate a șopronului a condus la izbucnirea incendiului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

    În acest context, ISU Arad transmite un apel către populaţie, să respecte interdicțiile privind focul deschis: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile este interzisă; prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăți.

    „Reamintim faptul că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor privind utilizarea focului deschis în spații deschise, constituie contravenție și se sancționează cu amendă”, punctează reprezentanții ISU Arad.

     

    Citește și: Pompierii au acționat prompt pentru stingerea unui incendiu declanșat la o presă de brichetat rumeguș, în localitatea Iratoșu • Special Arad · ultimele știri din AradSpecial Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.