Un rus cu permis de ședere fals, oprit de polițiști la Nădlac II
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean din Rusia care a încercat să treacă ilegal frontiera folosind un permis de ședere fals.
În data de 26.04.2022, în jurul orei 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, un cetățean din Rusia.
La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat și un permis de ședere având însemnele autorităţilor din Belgia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Persoanei nu i s-a permis ieșirea din țară, iar în cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)