Un procuror arădean intervine pe firul roșu în scandalul preoților din Micălaca





Să fie clar din capul locului. Știm numele procurorului și știm că e și cu funcții prin buzunare. Însă, până nu aflăm din două surse, băgăm mâna-n foc și tot nu-i rostim numele. Cert e însă că Măria Sa, om al legii, dar și implicat în viața ortodoxă din Arad, prin te miri în ce comisii (oare eparhiale?), a găsit de cuviință să dea un telefon Arhiepiscopului Timotei și să-și bage nasul într-un scandal în care nici măcar preoții și enoriașii nu mai au loc, darămite ditamai ’mnealui! Iar la fel de cert e că, imediat după telefon, Arhiepiscopul și omul său de casă, consilierul Vid (ambii susținători frenetici ai fostului vicar Iacob Bupte), s-au întors cu 360 de grade în ceea ce privește evacuarea preotului Nicolae Marcu din Casa Parohială din Micălaca Nouă, în ciuda tuturor enoriașilor, precum și a celorlalți preoți care slujesc la această oră acolo.
N-a contat faptul că sub ochii Domnului, de Sărbătorile Pascale, preotul Marcu a făcut scandal urmat de agresiune (așa cum a putut, la onorabila vârstă pe care o are), n-a contat că enoriașii din Micălaca nu-l mai vor – în majoritatea lor-, n-a contat decât că a sunat omul în costum negru… cel care la un moment dat ar putea închide ochii cu privire la enormele sume de bani care lipsesc cu desăvârșire din conturile CAR-ului preoților.
Așa că, până la noi ordine sau telefoane, în ciuda faptului că despre acest Marcu se spune că ar avea „ț” apartamente și că are unde să locuiască, deoarece a vândut pâmânt în valoare de sute de mii de euro, Casa parohială Miclălaca Nouă e acontată de procuror. Și, în numele legii, rămâne la Marcu. Să mori de râs și de rușine, nu alta!
În schimb, am auzit că trebuie să pregătim reportofoanele și camerele video că o să avem material…
Comentariile portalului
Căutați mai întâi. Două exemple: https://specialarad.ro/carti-pacanele-anticariatul-paravan-jocuri-de-noroc/ https://specialarad.ro/buna-pentru-arad-se-deschide-inca-sala-de-pacanele/ (la cel din urmă, titlul e ironic)
De ce nu scrie nimeni de "problema*jocurilor de noroc. Pe centru s-au inmultit salile mai ceva ca ciupercile dupa ploaie. La fiecare colt 3 sali de jocuri si 4 farmacii.
Rautati....ati uitat de ratustele de pe la Podgoria. Realizare si asta