vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un polițist din Constanța s-a împușcat în cap în apartamentul său

    de Special Arad | 15 iunie 2015, 1:23 AM | Naţional

    0

    Un poliţist de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa a ajuns în stare gravă la spital, duminică după-amiază, după ce s-ar fi împuşcat în cap cu arma din dotare, scrie Mediafax.

    Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, un poliţist a fost găsit împuşcat în cap în apartamentul în care locuieşte, situat pe Bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, în stare foarte gravă.

    Poliţistul are 24 de ani şi lucrează la BCCO Constanţa de anul trecut, spun sursele citate.

    Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat, primele informaţii arătând că tânărul ar fi încercat să se sinucidă, folosind arma din dotare.

    Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, tânărul de 24 de ani a absolvit în 2014, iar de atunci a fost angajat la BCCO Constanţa.

    Procurorii spun că, duminică după-amiază, el a luat pistolul din dotare şi s-a împuşcat în cap, zgomotul fiind auzit de colegul său de apartament, care lucrează tot la BCCO Constanţa.

    Acesta a sunat la 112, iar acolo s-a deplasat un echipaj SMURD, care i-a acordat primele îngrjiri rănitului, după care l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internat în stare gravă.

    Poliţistul locuia de o lună în apartamentul respectiv, cu chirie, el nefiind originar din Constanţa.

    Anchetatorii spun că deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care tânărul ar fi recurs la acest gest, nefiind găsit vreun bilet care să îl explice.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.