Un important brand de modă, prezent şi în România, şi-a cerut falimentul
Un uriaş brand de modă, popular în rândul tinerilor, a solicitat duminică protecţia faţă de creditori conform legii falimentului din Statele Unite, alăturându-se unei liste tot mai mari de retaileri tradiţionali care cad victimă concurenţei comerţului electronic. Majoritatea magazinelor din Europa şi Asia vor fi închise, transmite Reuters, citat de adevarul.ro.
Forever 21 se alături celor peste 20 de retaileri americani, între care Sears Holdings Corp şi Toys ‘R’ Us, care de la începutul anului 2007 au solicitat intrarea în faliment, tot mai mulţi clienţi fiind atraşi de retaileri precum Amazon.
Magazinele Forever 21 nu vor dispărea complet, însă. Compania a obţinut o finanţare de 275 de milioane de dolari din partea creditorilor existenţi, JPMorgan Chase Bank, N.A. ca agent şi 75 de milioane de dolari sub formă de capital nou din partea TPG Sixth Street Partners şi a unor fonduri afiliate.
Astfel, Forever 21 îşi continuă activitatea în mod normal, însă intenţionează să închidă majoritatea magazinelor din Asia şi Europa, urmând să le menţină pe cele din Mexic şi America Latină.
Sursa: adevarul.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)