Un elicopter care făcea un zbor de antrenament a aterizat forțat și s-a răsturnat, în Timiș

Un elicopter care făcea un zbor de antrenament a aterizat forțat, vineri, pe un câmp din Becicherescu Mic, localitate aflată la mai puțin de 20 de kilometri de Timișoara. După aterizarea forțată, aparatul de zbor s-a răsturnat, dar cele două persoane aflate în interior nu au fost rănite. Elicopterul făcea un zbor de antrenament după ce decolase de pe Aerodromul Cioca. Acesta a aterizat forțat din cauza vremii nefavorabile, vineri, pe un câmp din Becicherescu Mic, iar din cauza solului moale, aparatul de zbor s-a răsturnat.
Cele două persoane care se aflau la bord, respectiv instructorul și elevul său, nu au fost rănite. Elicopterul a fost avariat. Cei doi bărbați aflați la bord au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Sursa: pressalert.ro.
Comentariile portalului
Teodora Ciuntea a încercat să plagieze influență cu tastatură marca "&o &rei"
Da' până acum cei din c.j., ce au păzit!?
Toata viata ai fost numai bugetar , domnule ! Habar nu ai cum se face un salariu pentru angajati , o adevarata lupta pentru supravietuire . Vrei sa pari protectorul celor nevoiasi , dar in (...)