Un bărbat înarmat a fost împușcat de Serviciul Secret al SUA lângă Casa Albă. Trump nu se afla în reședință





Serviciul Secret al SUA anunță că a împușcat duminică dimineață un bărbat înarmat lângă Casa Albă, după o „confruntare armată” cu forțele de ordine, transmite Hotnews, citând Reuters și NBC News.
Președintele Donald Trump nu se afla în reședință în acel moment.
Potrivit Serviciului Secret, sâmbătă, poliția locală a alertat cu privire la un „individ cu tendințe suicidale” care ar fi călătorit spre Washington din Indiana. Ulterior, personalul Serviciului Secret a localizat mașina acestuia și a reperat o persoană care corespundea descrierii.
„În timp ce ofițerii se apropiau, individul a amenințat cu o armă de foc și a urmat o confruntare armată, în timpul căreia personalul nostru a tras focuri de armă”, a transmis duminică Serviciul Secret, într-un comunicat distribuit pe X de purtătorul de cuvânt Anthony Guglielmi.
Suspectul a fost transportat la un spital, dar nu se știe încă în ce stare se află.
Citește și:
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte