Un bărbat din Căpâlnaș tăia arbori „într-o veselie” din pădurea de lângă Valea Mare | Video





Miercuri, 20 martie, în jurul orei 18, un echipaj al Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Săvârșin a depistat un bărbat care a tăiat ilegal mai mulţi arbori dintr-o zonă apropiată localității Valea Mare, pe care i-a încărcat într-o remorcă cu intenția de a-i transporta la domiciliu.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că în dimineața aceleiași zile, bărbatul în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în localitatea Căpâlnaș, s-a deplasat în zona împădurită de la marginea localității Valea Mare, unde a tăiat mai mulți arbori, din specia salcie, nemarcați de lucrătorii silvici, de pe un teren care nu-i aparţine, cu intenţia de a-i transporta la domiciliu.
La fața locului a fost solicitat un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Valea Mare, iar în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat un volum de 44 metri cubi de arbori tăiați, în valoare de 18.865 lei.
Având în vedere că „tăierea, ruperea, distrugerea, ori scoaterea din rădăcini fără drept, de arbori, puieți, sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, constituie infracțiune, conform prevederilor Legii. nr. 46/2008, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Valea Mare.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este