Un bărbat din Alfa a încercat pentru a treia oară să se sinucidă duminică | Foto
Un bărbat de 41 de ani a sunat astăzi la numărul de urgențe 112, în urmă cu aproximativ o oră, anunțând că se va sinucide, administrându-și o supradoză de medicamente. Bărbatul locuiește singur într-un apartament din cartierul Alfa și cea de astăzi nu este prima sa tentativă de suicid.
Un echipaj SMURD și un echipaj de Poliție s-a deplasat de urgență la fața locului și au reușit să stea vorbă cu bărbatul, înainte ca acesta să recurgă la gestul său extrem. Astfel, medicii și polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat cu tulburări psihiatrice deja cunoscute, acesta fiind cel de-al treilea caz în care a alertat medicii, de fiecare dată vrând să se sinucidă cu medicamente.
Bărbatul a fost condus de către polițiști la Spitalul de Psihiatrie din Arad, fiind internat pentru o perioadă.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)