Un arădean pe Sziget – Ziua 1: Căldură mare, monşer!

    de Iulia Notaros | 9 august 2018, 7:39 PM | Cultură | Music

    0

    Inamicul tradițional al festivalierilor e ploaia, căci ce poate fi mai sinistru decât să stai înghesuit într-un cort, învelit într-o pătură mustind de apă murdară ascultând susurul delicat al picăturilor care apoi se scurg încet în strachina în care-ți mai păstraseși niște tocăniță de la standul transilvan. De fapt ploaia probabil nici nu o auzi, ci doar susurul deloc delicat al unei scene tehno din apropiere (sau depărtare, căile sunetului pe insulă sunt nebănuite), eventual răcnetul de luptă al unui irlandez care a decis să-și cumpere o bere la 8 dimineața, ploaia fiind elementul lui existențial evident.

    Astfel înfășurat în manta-ți de poliester, te gândești cu jind la razele soarelui care-ți dezmorțesc corpul înghețat, iar într-o bună zi, visul îți devine un coșmar cât se poate de real: deși istoria consemnează ani în care Szigetul a avut zile de caniculă, anul acesta este poate primul când căldură este prognozată să rămână constantă pe parcursul celor șapte zile, cu o mică răcire pe sâmbătă, când atmosfera poate nu va fi chiar ca în baierele iadului, ci doar ca în anticamera în care ies dracii mai cuminți la fumat.

    Acestea au fost așadar condițiile în care am pornit spre insulă într-un grup format din doi arădeni, doi sătmăreni, doi brașoveni și logic un iranian- din păcate nu din mitica urbe persană Arad, ci doar din Teheran. Multe minți mari împreună nasc deseori idei geniale, de astă dată însă, posibil afectați de arșiță, am luat decizia infamă de a aborda insula cu trenul suburban, despre care orice budapestan cu un scăunel cât de mic la cap știe că din iunie până în septembrie își dublează funcțiile de transport public cu cele de saună gratuită. Aerul fierbinte rămâne blocat în vagonul cu geamuri pe care abia poți să le deschizi, fenomen dureros în orice moment al verii, dar mai ales atunci când vagonul este umplut până la refuz cu szigetari echipați până la dinți cu rucsacuri, corturi, scăunele rabatabile, grătare semi asamblate și inevitabilul unicorn gonflabil.

    Despre acești szigetari se mai știe si că anul acesta sunt, pentru prima oară, majoritar britanici, încheindu-se astfel hegemonia tradițională a olandezilor și francezilor, hegemonie care acum începe să fie regretată de mulți puriști care după ce au deplâns internaţionalizarea survenită în momentul în care numărul vizitatorilor maghiari a fost depășit de cel al străinilor, acum deplâng pierderea caracterului continental, ne-anglofon, înlocuit anul acesta de o colecție vastă de dialecte britanice mai mult sau mai puțin înspăimântătoare și un număr mare de artiști aleși în mod evident pentru a satisface dorințele szigetarilor veniți din perfidul Albion.

    Un prim astfel de artist pe care ne-am fi dorit să-l vedem a fost Stormzy, dar între noi și solistul din Londra de sud era o mare, și nu cea a Mânecii, ci o mare de oameni, înfierbântați (la propriu și la figurat), nervoși, însetați, ajunși pe culmi de disperare atât de cioraniene încât nici înghețata gratis oferită de fetele de la Taxify nu a reușit să-i îmbuneze. Stând astfel la soare, amețită de mirosurile de parfum și cremă de protecție solară și asurzită de corala de înjurături în limbi din ce în ce mai exotice, am ajuns la concluzia zen că în prima zi a unui festival de o asemenea amploare, situațiile kafkiene de acest gen sunt pur și simplu inevitabile- poate era bine să fie deschise mai multe casierii, poate era bine ca biletele speciale să fie divizate în categorii diferite, poate era mai bine să fie plasate mai multe copertine în zona de așteptare, ceea ce este cert e că tot ar fi fost destul trei inși care se bagă în față la coada greșită pentru a declanșa un haos generalizat. Nu sunt deci sigură că la anul va fi mai bine, așa că mai bine vă dau singurele sfaturi chiar indispensabile pentru un Sziget pe vreme de arșiță: nu uitați crema solară, beți multă apă (flacoanele de plastic cu apă și suc pot fi aduse pe insulă, interdicția este valabilă doar pentru alcool) iar dacă aveți orice fel de alergii, pregătiți-vă din timp cu antihistaminice.

    Trecând finalmente prin purgatoriu, l-am prins totuși și pe Stormzy, care a avut cum era de așteptat un public mare pentru o oră relativ timpurie, compus mai ales din sus menționații britanici. Show-ul în sine a fost nici prea prea, nici foarte foarte, poate și pentru-că grime-ul nu este un gen care să mă fi prins în mod deosebit, dar trebuie să remarc că, deși asta ar fi putut să-l supere pe Stormzy dacă ar fi ştiut românește, noroc pe el că nu e cazul, chiar semănă cu Romelu Lukaku, cu care l-a confundat şi un ziar irlandez. Stormzy s-a supărat foc, în loc să se prezinte, ca orice om normal, la următorul antrenament al celor de la Man United.

    Stormzy a fost urmat, în fata scenei mari, de o petrecere cu mingi de plajă, care i-a prilejuit unicului și irepetabilului maestru de ceremonii al Szigetului oportunitatea de a ne îndruma, repetat, să ne jucăm cu mingile noastre, vă rog să vă traduceți fraza în engleză și să încercați să nu râdeți. Fiind prima zi, și ca urmare a extenuării implicite pătrunderii pe teritoriul insulei, am decis să rămân, pensionăreşte, pe iarba din fața scenei mari pentru concertul suedezei Lykke Li, meditând, tot pensionăreşte, că e foarte mult praf pe aici, și ce idee bună va fi să-mi pun comprese cu mușețel pe ochi. (Pot confirma că a fost într-adevăr o idee foarte bună.) Pe Lykke, personal, o plac foarte mult, dar este cu certitudine reprezentanta unui gen care nu prinde prea bine la festivaluri, ea însăși a remarcat că publicul, rărit față de cel al lui Stormzy, se cam plictisește pe melodiile ei melancolice, așa că pe final i-a trezit cu hitul I Follow Rivers, moment în care şi-a făcut apariția bruscă categoria festivalieră a celor care cunosc o singură piesă a unui artist, şi atunci când o aud din depărtare aleargă spre scenă ca niște ogari hiperactivi urlând: I love this song!

    După finalul concertului, concluzionând că dacă Lykke a rezistat căldurii în pantaloni şi geacă de lac, vom rezista şi noi unei mici plimbări, am inspectat unele zone care în prima zi încă nu erau complet deschise: Bacardi Arena, plaja şi zona de sport din apropierea ei, remarcând că unele locaţii, de exemplu zidul Before I Die, au fost mutate, dar standul cu mâncare transilvană a rămas pe baricadele lui istorice, lângă zona şpriţurilor. Vorbind de băutură şi mâncare, preţurile sunt fixe şi în acest an, şi pot fi verificate în paşaportul care serveşte drept program, dar berea Szigetului a rămas tot Dreherul, care cauzează unora, printre care şi subsemnatei, dureri inutile de cap a doua zi dimineaţa, lucru verificat şi ieri, deci urmează a revenire la şpriţurile salvatoare.

    Plimbarea noastră a durat cam mult, dar nu a fost nicio problemă, atracția principală a serii, Kendrick Lamar, a hotărât să pășească pe urmele unei alte foarte vedete, Rihanna, şi a binevoit să întârzie cam 40 de minute, ceea ce, luând în considerare obligația festivalului de a încheia programul pe scena mare la 11 seara, i-a dat prilejul de a cânta aproximativ 50 de minute. În condițiile date mai că nu-mi vine să vorbesc despre concert în sine- deși și Kendrick aparține unui gen care nu mi-e foarte apropiat, îi pot aprecia demersul creativ, doar că a lăsa oamenii care au plătit un bilet relativ scump să te vadă, unii venind doar pentru tine, să te aștepte la nesfârșit e, într-un termen simplu dar nimerit, nepoliticos, iar impolitețea e un lucru care nu mi-este deloc simpatic.

    Am pus punctul pe i-ul primei zile la scena Europa, cu torinezul Willie Peyote, al cărui mesaj îmi este cumva mai familiar decât cel al lui Kendrick, un italian exasperat de politicieni e evident un suflet geamăn cu un român exasperat de ai lui. Iar modul cel mai bun de a evita sauna ambulantă este vaporul care leagă insula de piața Jászai Mari, și dacă ai noroc mai dai și de o familie scoțiană ușor îmbibată în alcool care îți cântă la perfecție tot best of-ul trupei ABBA.

    Foto: Iulia Notaros

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad