vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primele nume confirmate la Sziget 2018: bune de tot! Liam Gallagher, Kaleo, Gogol Bordello, Arctic Monkeys, Kendrick Lamar, Kygo și nu numai!

    de Iulia Notaros | 29 ianuarie 2018, 2:38 PM | Muzică

    2

    (foto: Iulia Notaros și Kuntay Bahtiyar)

    Primele nume pentru ediția din 2018 a festivalului Sziget s-au lăsat așteptate cam mult, față de anii anteriori, cel puțin, când primii artiști erau oferiți de obicei cadou de Crăciun undeva la mijlocul lunii decembrie. Szigetarii cu tradiție știu desigur că pe vremuri și ianuarie ar fi părut un moft, lista finală era uneori cunoscută abia la începutul verii, situație inimaginabilă în zilele noastre. De atunci s-au schimbat foarte multe, în primul rând peisajul festivalurilor din zonă: deși cel mai vechi dintre ele, Szigetul nu este automat și cel mai atractiv, multe festivaluri, cum ar fi Exitul din Serbia, Pohoda din Slovacia sau Electric Castle au prețuri comparabile, dacă nu mai avantajoase, iar în ultimii ani au reușit uneori să aducă nume la fel de mari, sau chiar mai interesante decât cele ale Szigetului.

    După ediția aniversară din 2017, care a avut un ușor iz de dezamăgire după succesul răsunător din 2016, conducerea festivalului a trecut prin prima schimbare fundamentală a istoriei sale: fondatorul Károly Gerendai s-a retras din organizarea efectivă a evenimentului, cedând un număr considerabil de acțiuni unui trust britanic, al cărui principal rol era în mod clar pomparea fondurilor necesare pentru aducerea unor nume care să concureze cu oferta unor coloși europeni de tip Glastonbury sau Primavera.

    730ff pone6

    Credit photo: Iulia Notaros & Kuntay Bahtiyar

    Schimbarea de strategie a ridicat unele semne de întrebare în momentul anunțului amânat din decembrie, dar noul an pare să confirme că noua cale este cea bună, festivalul având acum pe afiș două dintre cele mai dorite nume din circuit: rapper-ul american Kendrick Lamar, proaspăt proprietar al patru premii Grammy și al cărui album DAMN a fost considerat de critică unul dintre cele mai reușite ale anului trecut, și britanicii de la Arctic Monkeys, așteptați pe scena mare a Szigetului de mai bine de un deceniu, aflați în pragul lansării unui nou album. Arctic Monkeys vor concerta în ultima seară a festivalului, 14 august, trecându-se astfel de la tradiția puțin de bâlci a unui end show cu DJ și batoane fosforescente la un headliner major care încheie evenimentul, cum se face pe la casele mai mari ale festivalurilor britanice.

    Pe lângă ei mai sosesc și eternii preferați ai adolescentelor de orice vârstă, trubadurii urbani de la Mumford and Sons iar pentru amatorii de țopăit pe ritmuri electro îndoielnice, norvegianul Kygo- de apreciat totuși faptul că după câțiva ani de predominanță absolută și absolut plictisitoare a DJ-ilor (în general olandezi), anul acesta influența lor pare să se restrângă, în mod bucurător, la Party Arena.

    05144 four3

    Credit photo: Iulia Notaros & Kuntay Bahtiyar

    Una dintre eternele obiecții la line up-ul Szigetului și a festivalurilor asociate (VOLT și Balaton Sound) era repetiția acelorași nume an după an- mai în glumă mai în serios aveai toate șansele ca în timpul verii la un moment dat undeva într-un colț al Ungariei să fie un festival cu Prodigy și Pendulum pe afiș. Anul acesta s-a încercat o mică revoluție și în acest domeniu, aducându-se pentru prima oară mulți artiști de actualitate: suedezii Little Dragon, Zara Larsson și Lykke Li, aducând variații de pop și electro din patria absolută a melodiilor catchy, trupele britanice Wolf Alice și Blossoms, mai puțin cunoscute în estul Europei, dar care fac ravagii, pe bună dreptate acasă, reprezentații desert rock-ului islandez (da, există așa ceva) Kaleo sau Cigarettes After Sex, maeștri ai melodiilor atmosferice.

    Este desigur inevitabil ca unele nume să se repete totuși, dar cei care revin în acest an o fac de cele mai multe ori absolut justificat: daneza MØ e în continuare în topul clasamentelor, Bastille urmează să lanseze un album în primăvara acestui an iar Milky Chance, Parov Stelar și Gogol Bordello sunt atât de iubiți în Ungaria încât nu vor duce niciodată lipsă de public. Cât despre Clean Bandit, ei sunt mai greu de înțeles ca fenomen din principiu, dar au pesemne fanii lor care și-i doresc din nou pe insulă.

    e6ec9 two16

    Credit photo: Iulia Notaros & Kuntay Bahtiyar

    Din Marea Britanie mai sosește Liam Gallagher, care a fost și nu a fost la Sziget, asemeni pisicii lui Schrödinger. Concertul anterior a fost susținut alături de Oasis, tocmai în prag de implozie, dar măcar nu s-a lăsat cu o păruială. Tot de pe insulele britanice sosesc și The Kooks, plăcuți urechii în pofida faptului că nu au mai repetat niciodată succesul melodiei Naive și Everything Everything, despre care probabil puțină lume știe că au mai fost la Sziget, să sperăm că de data asta vor lăsa o impresie mai puternică. De la naftalină au fost scoși Goo Goo Dolls, dar și bluesmanul Seasick Steve, despre care cel mai fascinant detaliu este că nici Wikipedia nu e sigură în ce an s-a născut. Ca să nu fie triști nici iubitorii de muzici electronice, pe lângă Kygo mai soseste și DJ-ul turco-german Unmet Ozcan, olandezii The Him și excelentul Perturbator-francezii joacă totuși într-o altă divizie când vine vorba de muzică electronică.

    Sziget Festival are loc pe insula Óbudai, între 8 și 15 august.

    Biletele la preț early bird (179 de euro pe 3 zile, 250 de euro pe 5 zile, și 275 pe 7 zile, biletul de o zi e 65 de euro) disponibile până pe 31 ianuarie aici: https://szigetfestival.com/en/tickets/category/entry-ticket

    Cazări în oraș, dacă ți-e urât la cort: https://szigetcity.com/

    unu141

    Credit photo: Iulia Notaros & Kuntay Bahtiyar

    Lista completă a numelor anunțate:

    Arctic Monkeys * Kendrick Lamar * Kygo * Mumford and Sons * Liam Gallagher * Bastille * Lykke Li * Parov Stelar * The Kooks * MØ * Kaleo * Zara Larsson * Gogol Bordello * Clean Bandit * Blossoms * Milky Chance * Wolf Alice * Little Dragon * Cigarettes After Sex * Goo Goo Dolls * Fink * Seasick Steve * Nothing But Thieves * Slaves * Everything Everything * Lewis Capaldi * Lemaitre * LA FEMME * Joe Goddard live * Above & Beyond * Ummet Ozcan * Sam Feldt live * Jay Hardway * The Him * Alle Farben * WhoMadeWho * shame * Perturbator.

    Foto: Iulia Notaros și Kuntay Bahtiyar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.