Adeline Barbatei și-a trăit ieri ultimele clipe din viață, o viață curmată într-o fracțiune de secundă în urma unui accident stupid care a avut loc pe drumul dintre Arad și Timișoara, cele două orașe foarte dragi ei, primul fiind cel în care a crescut și și-a dezvoltat personalitatea, iar al doilea cel în care studia pentru a-și urma visul, cel de a deveni artistă.

Adeline oricum era o artistă. Nu avea diplomă de licență pentru că vârsta fragedă, 20 de ani, nu-i permitea, dar a avut o sumedenie de diplome la tot felul de concursuri naționale de fotografie, dar și la școală. Fotografia a fost un hobby pentru ea, un hobby devenit un mod de viață, un hobby în care a performat în ciuda tinereții sale, un hobby din care a făcut artă, artă fotografică.

Nu am cunoscut-o personal pe Adeline, dar vorbind despre ea am aflat că era mereu în drumul ei spre perfecțiune. Studia artele, participa la tot felul de cursuri pentru dezvoltare personală, iar dincolo de toate acestea am aflat că avea un deosebit simț al umorului, o veselie perpetuă și mereu încerca să-i bucure pe cei din jurul său. Sunt concluziile pe care le-am tras eu, dar mai bine decât mine vorbesc despre ea chiar cele care au participat la educația Adelinei, profesoarele Anca Giura și Livia Nadiș, cele care i-au fost diriginte în gimnaziu și apoi la Liceul „Vasile Goldiș”.

Anca Giura chiar a avut ieri o postare foarte emoționantă imediat după ce a aflat de tragicul eveniment, de pierderea Adelinei. Anca a fost probabil ultima care a văzut-o în viață pe Adeline, cele două despărțindu-se cu câteva zeci de minute înainte de tragedie.

„Dragă Adeline, dacă mi-ai fi spus că azi ar fi ultima ta zi în lumină, jur că găseam o soluţie să te sechestrez, să te opresc. Ai avut bun-gust (ca o veritabilă artistă) alegând o asemenea zi să te retragi într-o eternă Cameră Obscură, dar eu aş fi preferat să alegi kitsch-ul, să îţi pierzi talentele, orice, …numai să nu mori. Iartă-mă că nu am avut cuvinte magice de data asta şi nu am reuşit să te intorc din drumul tău fatal. Mulţumesc că mi-ai dat şansa să îţi fiu profesor cândva şi să învăţ de la tine despre talent, fineţe şi sensibilitate”.

Seara am vorbit cu Anca. Era încă dărâmată de veste. „Ca părinte, nu îți poți imagina suprema pierdere. Ca profesor, te simți incomplet. Ca om, te vezi mărunt și neputincios. Dar poate ca vechii japonezi aveau dreptate: într-o lume în care toate se risipesc ca un fum, dorința nemuririi ar fi necuviincioasa”, spune Anca Giura, cea care i-a fost dirigintă în gimnaziu.

Cum a fost ultima oră din viața Adelinei? S-a petrecut la școala la care a învățat. De data aceasta nu mai avea calitatea de elevă ci tocmai a venit la Anca pentru a-i aduce fotografiile de album. Adeline le-a făcut fotografiile de album absolvenților din clasele a VIII-a și chiar ieri le-a finalizat.

„Am colaborat cu ea pentru fotografii de albume pentru clasa terminală . Azi (n.m. ieri) la ora 9.30 ni le -a adus. Era grăbită, de aceea nu am reținut-o. Am discutat despre albume. Am privit-o atent cum împărțea albumele. Era ușor emoționată,  cred că subconștientul o anunța ceva. A refuzat să o ajut să care cutiile cu care transportase albumele înapoi la mașină.  Mi-a zis că se descurcă, așa era ea mereu, independentă.

Mi-aș fi dorit să îmi dea răgaz să fiu doar cu ea câteva minute. Poate aș fi presimțit dezastrul, poate i-aș fi spus: ai grijă pe șosea, niciodată nu suntem îndeajuns de prevăzători. I-am spus veseli în cor la revedere, Adeline, apoi ea s-a făcut nevăzută, grăbită sa împlinească un ceas rău.

 Era frumoasă, de o sofisticată inteligență emoțională,  cu un simț estetic înnăscut. Era ca un lac de munte liniștit cu profunzimi nebănuite. Plină de energie și de idei cu care făcea lumea mai blândă și mai bună.

O fotografă de mare talent și un om vertical. O tânără neobosită, senină și exigentă cu sine. Cândva, la literatura universala le-am vorbit despre destin. Mi-aș dori să o fi întrebat ce credea ea în mod precis despre asta…”, spune Anca Giura, „dira” din gimnaziu.

Aceeași durere o împărtășește și Livia Nadiș, „dira” din liceu și „profa” de română. Am vorbit și cu ea și i se simțea un tremur în glas. A pierdut una dintre cele mai bune și mai dragi eleve ale sale.

„Adeline era o elevă de excepție, luminoasă, veselă, generoasă, sensibilă și profundă. A câștigat numeroase premii la concursurile naționale de fotografie și a avut rezultate remarcabile la examenul de Bacalaureat, obținând cea mai mare medie din clasă. Ființă angelică, Adeline purta mereu o lumină pe față. Ne va fi dor de zâmbetul ei, de frumusețea și de privirea ei luminoasă. Mai mult nu pot spune deși avem atâtea amintiri minunate…”, sunt cuvintele Liviei Nadiș.

Adeline a absolvit liceul anul trecut, tot în luna mai, la profilul Filologie bilingv engleză.

O ipoteză despre gestul inexplicabil pentru aproape toată lumea, de a întoarce brusc mașina pe drumul european dintre Arad și Timișoara ne-a oferit-o fratele său, Marius. Se ia în calcul faptul că Adelinei s-ar putea să i se fi făcut rău la volan, o posibilă cădere de calciu. Cu aceeași problemă s-a confruntat chiar înainte cu o zi de tragicul accident.