ULAL Arad, despre profesia de administrator condominiu

ULAL Arad informează persoanele interesate de a urma un curs de administrator condominiu, că la ora actuală profesia de administrator condominiu nu este reglementată în Codul Ocupațional.
În Legea nr. 196/2018 se prevede: ”Art. 2 – f) certificat de calificare profesională – actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupația de administrator de condominii, în conformitate cu legislația privind învățământul superior sau privind formarea profesională a adulților;
Respectiv: ”Art. 63 (2) În scopul administrării și întreținerii condominiului, asociația de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor ”.
”Art. 106 Persoanele fizice atestate pentru funcția de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare, pot îndeplini funcția de administrator numai dacă, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obțin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupația de administrator, în conformitate cu prezenta lege”.
Ca urmare până la introducerea în C.O.R. a ocupației de administrator condominiu, nici un curs de administrator imobile nu este recunoscut în sensul Legii nr. 196/2018 iar cei care urmează un asemenea curs, respectiv cel de administrator imobile riscă să piardă timpul și banii și cursul să nu fie recunoscut pentru atestare fiind făcut în baza vechii reglementări.
Va informăm că ULAL ARAD împreună cu Liga Habitat au intervenit la factorii competenți (Ministerul Dezvoltării, Ministerul Muncii și Ministerul Învățământului,ANC, etc) pentru a reglementa aceste aspecte, dar procesul este unul de lungă durată și în momentul în care vom avea informații suplimentare vom revenii cu precizări.
Dorina Lupșe –Presedinte ULAL ARAD
Comentariile portalului
Ardelenii (arădenii) își încolțesc un arădean mai cunoscut,fără vreo condamnare.Credeți ca miticii ar face la fel?Dacă observați bine șî regatenii condamnați (...)
Pacea va veni doar când Putin va fi înfrânt și rușii vor pleca din toate zonele invadate... Slava Ukraini!
Ne mirăm de ce se depopulează Aradul .Pentru simplul fapt că și astfel de combinații au efectul picăturii chinezești.Viața este tot mai gri în (...)