Uiuiu, ce victorie! ICIM a pierdut (și) la Alba Iulia





Alba Iulia este locația în care ICIM a suferit a doua înfrângere din actualul sezon la baschet feminin. Echipa lui Jose Araujo s-a înclinat în fața fostei jucătoare a Aradului, Uiuiu, cea mai eficientă din lotul grupării din Alba Iulia.
Două dintre cele mai bune echipe de baschet feminin din România, CSU Alba Iulia şi ICIM Arad s-au duelat în CSU Alba Iulia-ICIM Arad57această seară în Sala Universităţii din Oraşul Marii Uniri. Baschetbalistele antrenate de Miroslav Popov au reuşit o prestaţie de invidiat în faţa vicecampioanei României, în faţa căreia s-a impus cu 71-68 pe sferturi 24-17, 14-16, 20-14, 13-21, scrie ziarulunirea.ro.
În primele minute ale partidei duelul a fost unul echilibrat, însă Alexandra Uiuiu aflată în formă mare a dat tonul unei demonstraţii de baschet, iar colegele sale au acompaniat-o, CSU Alba Iulia reuşind să preia conducerea, ajungând la un moment dat la 13 puncte diferenţă faţă de ICIM (22-9), notează aceeași sursă.
După ce a condus în permanenţă, CSU Alba Iulia s-a trezit egalată în ultimul minut, iar victoria în faţa marei rivale părea să fie pusă în pericol (68-68 când mai erau 50 de secunde din meci). „Am reuşit o victorie mare, mare, mare! Am crezut în noi tot timpul, am luptat pentru fiecare minge, iar în acest meci am trecut prin toate stările posibile, mai ales că am condus cu 10 puncte. Au fost unele probleme de arbitraj, însă una peste cealaltă am reuşit o victorie fabuloasă”, a precizat Miroslav Popov, antrenorul echipei din Alba, conform ziarulunirea.ro.
Este cea de-a doua înfrângere a arădencelor după cea suferită în urmă cu două săptămâni la Alexandria.
Foto: ziarulunirea.ro
CSU Alba Iulia: Alexandra Uiuiu – 18, Wumi Agunbiade – 13, L`Oreal Joy Price – 11, Valencia McFarland – 11, Jessica Kuster, , Nagy– 9, Milica Deura – 5, Larisa Toma – 4.
ICIM: Broomfield 16, Engelman 14 (1×3), Plouffe 13, Simmons 10 (1×3), Milovanovic 6, Fussell 6 (2×3), Brosovszky 3 (1×3), Mercea, Crăciun
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)