UAV se implică în ajutorarea celor vârstnici





Campania „Ajută-ne, să-i ajutăm” a studenților de la Facultatea de Stiințe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, coordonați de către lect.univ.dr. Alina Breaz continuă și în această perioadă. Tinerii studenți care se pregătesc pentru profesia de asistent social sar în ajutorul celor vârstnici pentru a-i ajuta cu cele necesare. Fie că este vorba de alimente, medicamente sau orice alt fel de cumpărături, studenții preiau comenzile și le duc la ușa celor cu vârsta de peste 65 de ani pentru ca aceștia să nu fie obligați să iasă din case. Un simplu telefon la nr. 0741 079 008 și cei tineri vor veni la cei în vârstă pentru a le face cumpărăturile.
„Este foarte important să-i protejăm pe părinții și bunicii noștri. Menirea noastră, a celor de la asistență socială, este aceea de a fi alături de cei care au nevoie în această perioadă de ajutor. Acum trecem cu toții printr-un moment greu și cred că solidaritatea socială ne va ajuta să trecem cu bine prin această pandemie ”, a punctat Alina Breaz.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)