marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UAV, parteneră în proiectul european Empow’Them

    de Special Arad | 31 martie 2021, 1:38 PM | Educaţie

    0

    Un proiect pentru utilizatorii de servicii în domeniul sănătății mintale se derulează la nivel național, prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. „Au fond qui décide ? L’Empowerement Citoyen en Santé Mentale: du laboratoire d’idées aux perspectives opérationnelles pour l’autodétermination des usagers”, pe scurt Empow’Them. Finanțat prin programul european Erasmus+, proiectul reunește, pe durata a 3 ani,  8 instituții din țările partenere: Franța, Grecia, Spania, Belgia, România și Elveția. Coordonat de Asociației Espoir 54, Nancy, France  se înscrie în axa acțiunilor susținute de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

    La finele lunii martie, mai exact în 25 si 26 martie, partenerii din proiect au organizat cea de a doua reuniune transnațională, organizată de Asociația Trajets din Geneva. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost reprezentată prin prof.dr. Mihaela Gavrilă-Ardelean, director coordonator proiect UAV și expert prof.dr. Gabriela Kelemen, cercetător în pedagogie.

    „Dezbaterile s-au axat în jurul analizelor de interviu realizate în binomul beneficiari/profesioniști, privind practicile de teren în sprijinul autodeterminării persoanelor cu probleme de sănătate mintală și indentificarea temelor care pot duce la diferite module de instruire în domeniul facilitării incluziunii sociale, prin autodeterminare pentru persoanele din categoria vulnerabilă”, a declarat coordonatorul din partea UAV, prof.dr. Mihaela Gavrilă Ardelean.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.