luni, 28 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Trei persoane urmărite internațional, depistate de polițiștii de frontieră la Nădlac

    de Ioana Costaș | 28 septembrie 2026, 12:47 PM | Știri Arad

    0

    Trei persoane urmărite internațional au fost depistate la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Pe numele celor trei erau emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea de către autoritățile din România și Federația Rusă.

    Polițiștii de frontieră au desfășurat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestor acțiuni, au fost oprite pentru verificări trei mijloace de transport în care se aflau, în calitate de pasageri, trei persoane cu vârste cuprinse între 37 și 40 de ani.

    Este vorba despre doi cetățeni români și un cetățean uzbec. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele celor trei existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

    Potrivit autorităților, mandatele au fost emise pentru săvârșirea unor infracțiuni precum furt, jaf organizat, dare de mită și corupție.

    Cele trei persoane au fost predate polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Ulterior, acestea au fost prezentate magistraților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care au dispus reținerea lor pentru 24 de ore, în vederea dispunerii măsurilor legale.

    Citește și: Anchete de circulație pe drumurile naționale și A1 din vestul țării. Șoferii vor fi opriți pentru câteva întrebări

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.