Trei noi tobogane pe Ștrandul Neptun: cu „tubulatură închisă”, „Gaură neagră şi Barcă zburătoare“ și o „Serpentină”





Pentru atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori, municipalitatea a achiziționat încă un echipament acvatic, alcătuit din trei tipuri de tobogane, cu jet de apă şi grade diferite de dificultate, menite să îmbogățească ansamblul de tobogane deja existent, anunță Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad. Montarea a început deja.
„Lucrările au început zilele acestea, puţin mai târziu decât ne-am fi dorit, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Chiar şi aşa, constructorul estimează că arădenii se vor putea bucura de cele trei noi tobogane în a doua jumătate a lunii august”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Este vorba despre un tobogan acvatic cu „tubulatură închisă”, un tobogan acvatic „Gaură neagră şi Barcă zburătoare“ (Black Hole și Flying boats) şi un tobogan acvatic „Serpentină”. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1.4 milioane lei.
Alte peste 3 milioane de lei vor fi investite de municipalitate în lucrări de reparații capitale la bazine și reabilitare a aleilor pietonale din zona I a Ștrandului Neptun, se anunță în comunicat.
În toamnă, se va interveni la nivelul bazinul mare de înot, unde s-a constatat cea mai mare degradare, pardoseala fundului de bazin prezentând fisuri prin care se infiltrează apă. De asemenea pereții bazinului au stratul de finisaj desfăcut și desprins pe alocuri, placajul perimetral din gresie conține plăci fisurate și deteriorate, iar bara de prindere de pe marginea bazinului este deteriorată și desprinsă pe alocuri. Instalarea noului echipament acvatic impune ridicarea cotei fundului bazinului la -1,20 m pe o suprafață ce ocupă mai mult de o treime din suprafața acestuia. Tot aici se are în vedere reabilitare balustradelor, a marginii bazinului, a scărilor de acces în bazine şi montarea de dispozitive antialunecare, repararea rigolelor şi a grilajelor de scurgere a apei.
Şi bazinul cu apă termală intră în reparaţii: se vor reface pereţii, pardoseala, marginea bazinului şi scările de acces.
Bazinul pentru copii şi cel cu bilă vor fi igienizate şi se vor executa reparaţii locale.
Şi tot în toamna acestui an se vor reface pavajele dalate din zona bazinelor şi a canalizării pluviale şi vor fi reabilitate duşurilor exterioare.
„Cu siguranţă că toate eforturile municipalităţii nu vor rămâne fără ecou, mai ales că ne-am propus să transformăm baza de agrement de la malul Mureşului într-una dintre cele mai frumoase din ţară. Dorim să le oferim arădenilor tot confortul de care au nevoie.”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)