Trei arădeni, prinși de jandarmi la braconaj piscicol pe Mureș, lângă Pecica. În plină pandemie, au pescuit dosare penale și amenzi de mii de lei





Un echipaj al Jandarmeriei ce se afla în patrulare joi seara, în jurul orei 21.00, a depistat în flagrant, pe malul râului Mureș, în dreptul localității Pecica , doi bărbați și un adolescent care pescuiau ilegal folosind un crâsnic ridicător.
Cei trei și-au justificat activitatea și prezența în acel loc spunând că au dorit să facă un grătar.
Pe numele celor trei persoane au fost întocmite acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura.
Dispozitivul de pescuit a fost ridicat în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare, au fost predate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor ce se impun.
De asemenea, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, prevăzute în Ordonanțele Militare, cu amenzi în valoare de 5000 lei.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣