Trei americani, ucişi pe aeroportul din Kabul de către un membru al forţelor de securitate





Trei americani au fost ucişi joi pe aeroportul din capitala afgană Kabul, aparent de către un membru al forţelor afgane de securitate, a declarat un reprezentant al Pentagonului pentru AFP. Talibanii ar fi revendicat deja acest atac.
Cei trei americani, civili care lucrau pentru Departamentul Apărării şi participau la un program de antrenare a forţelor aeriene afgane, au fost ucişi într-un atac armat „intern“, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului. Ei au murit din cauza „rănilor provocate de gloanţe“, a declarat un oficial american pentru AFP.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că un membru al grupării teroriste este responsabil de atac. „Un curajos mujahedin care lupta de partea oficialilor în aeroportul din Kabul a deschis focul asupra invadatorilor americani, ucigând trei dintre ei“, a spus Mjuahid într-o declaraţie trimisă presei.
Membri ai trupelor aliate din Afganistan şi civili occidentali care lucrează în această ţară au fost luaţi ca ţinte, în mai multe rânduri, de către militari afgani. Trupele NATO au luat măsuri de securitate speciale pentru a încerca să prevină acest tip de atacuri, notează Mediafax.
Cea mai mare parte a trupelor NATO a părăsit Afganistanul anul trecut, dar în ţară au rămas aproximativ 12.000 de oameni, dintre care 10.600 sunt americani, al căror rol constă în a oferi asistenţă.
Sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)