joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Traficanții de droguri arădeni prinși la Șimand, condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare. 32 de kilograme de droguri au fost găsite la ei acasă

    de Ioana Costaș | 17 mai 2023, 8:00 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Doi arădeni care au fost prinși la începutul lunii iulie, în localitatea Șimand, în timp ce încercau să vândă cocaină au fost condamnați la pedepse cu închisoarea. Cei doi au fost trimiși în judecată după ce, în urma prinderii în flagrant și a perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, anchetatorii au găsit nu mai puțin de 32 de kilograme de droguri. Este vorba despre cocaină, cannabis, amfetamină, pastile Ecstasy,  mefedronă. Au mai fost descoperiți și 28.000 de euro și peste 20.000 de lei, bani ce proveneau din vânzarea drogurilor. Arădenii au fost reținuți, iar apoi arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

    Cei doi arădeni au fost condamnați, luni, 15 mai, de Tribunalul Bihor, cercetările în acest dosar fiind efectuate de DIICOT Oradea. Unul dintre ei a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, iar celălalt la 7 ani și 4 luni.

    Sentințele Tribunalului Bihor

    În soluția pe scurt a Tribunalului Bihor, postată pe portal.just.ro se arată următoarele în ceea ce-l privește pe primul inculpat: „Condamnă pe inculpatul Adrian Miculiț, aflat în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (5 acte materiale) la pedeapsa de 4 ani închisoare; condamnă pe inculpat pentru comiterea infracţiunii efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive (2 acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că infracţiunile deduse judecaţii au fost săvârşite în concurs real. Contopeşte pedepsele de mai sus, respectiv pedeapsa de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) Cod penal, cu pedeapsă de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a) b) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) Cod penal, în pedeapsa mai grea de 4 ani, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni inchisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani 4 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”.

    În cazul celui de-al doilea inculpat, instanța bihoreană a decis: „Condamnă pe inculpatul Ionuț Cristian Matei, aflat în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc (5 acte materiale) la pedeapsa de 7 ani închisoare; condamnă pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive (2 acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că infracţiunile deduse judecaţii au fost săvârşită în concurs real. Contopeşte pedepsele de mai sus, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) Cod penal, cu pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a) b) Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a), b) Cod penal, în pedeapsa mai grea de 7 ani, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”.

    Tribunalul Bihor a dispus menţinerea măsurii „sechestrului asigurător asupra sumelor de 5.650 de euro și 47.600 de lei ridicate în urma percheziției domiciliare, aparţinând inculpatului Ionuț Cristian Matei, precum și asupra sumelor de 31.965 de lei, 410 lire sterline și 131.385 de euro”. Sumele de bani ar fi provenit ca urmare a comercializării drogurilor.

    De asemenea, instanța bihoreană a dispus confiscarea specială a cantităților de droguri rămase în urma constatărilor tehnico-stiintifice și a obligat pe fiecare inculpat ‘’la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de câte 15.000 lei fiecare, din care suma de 26.000 de lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală pentru cei doi inculpaţi – fiecare inculpat 13.000 lei (suma de 12.560 reprezentând doar costul constatărilor tehnnico-științifice), iar diferenta de 2.000 de lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura de cameră preliminară și faza de judecată pentru fiecare inculpat’’.

    Hotărârea Tribunalului Bihor nu este definitivă.

    Citește și: Trei bărbați din Arad, prinși în flagrant într-o parcare aproape de Șimand în timp ce încercau să vândă cocaină. Au fost ridicate 32 de kilograme de droguri

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.