marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trafic intens la trecerea de frontieră, la automarfare

    de Special Arad | 30 noiembrie 2021, 2:28 PM | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Comunicat.  Ca urmare a faptului că în această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, dar şi la cea cu Bulgaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special la P.T.F. Vărşand, P.T.F. Nădlac II, P.T.F.  Petea şi P.T.F. Calafat.

    Totodată, implementarea unei noi aplicații la control de către autoritățile de frontieră maghiare şi activitățile de verificare pentru autorizațiile de tranzit ale autorităţilor vamale bulgare îngreunează fluidizarea traficului rutier la cele două frontiere.

    Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea, Sighetu Marmaţiei şi Giurgiu au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

    Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, atât în P.T.F. Nădlac II, cât şi în PTF Vărşand şi PTF Calafat, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.

    La cele două graniţe, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, respectiv bulgare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către statele vecine.

    Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

    Recomandări:

    Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

    De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.