vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Prof. Ioan Sălcuţă: Tovarăşa Extensibila… clipe de viață (I)

    de Special Arad | 26 octombrie 2014, 11:12 AM | Contributors | Recomandările editorilor | Strada

    0

    Zi de toamnă. Ora 16. Ajung de la lucru aproape acasă. Uşa blocului scârţâie a pustiu deşi nu-i chiar aşa, uite că iese un tovarăş în fugă din casa scărilor cu un covor pe umărul stâng! Îi fac politicos loc, nu de altă dar mă gândesc la graba şi grija lui de a-şi bate propriul covor. Dau să intru în bloc. Nu apuc pentru că se năpusteşte peste mine vecina, tovarăşa de la patru, cu o sucitoare în mâna dreaptă, strigând prelung: -“Hoţuuu’!”. Rămân înlemnit preţ de câteva secunde dar nu mai mult pentru că trebuie să mă dezînlemnesc rapid, am o misiune grea, aproape imposibilă. Urc sprinten scările prin întuneric până la propriul meu etaj printre mirosuri de mâncăruri gătite. Da, e bine, e aşa cum m-am aşteptat! Ajung în faţa apartamentului meu. Nu sun, curentul electric nu-i în zonă, e la Uzină, sugrumat într-un heblu zgârcit. Bat la uşă. Soţia, tovarăşa mea de viaţă, iese în prag cu un polonic în mâna dreaptă şi cu două plase de rafie goale, imense, în mâna stângă, zicându-mi scurt: -“Pâine, apă minerală şi bere. Restu-i pregătit!”. Începe misiunea. Iau plasele, fug la alimentara din colţ, cumpăr pâine şi apă de la vânzătoarea grasă, tovarăşa de după tejghea, îi fac apoi discret cu ochiul şi intru la tovarăşul şef, în magazie, de unde iau berea (ca norocu’ are, e ultima ladă), plătesc şi apoi ies pe uşa din spate, pe şestache. Ajung acasă “pic de apă”. Tai pâinea felii, nu bag berea şi apa minerală în frigiderul ”Arctic” ci în vană, deoarece curentul întîrzâie la Uzină, dau drumul la apă rece. Mă barbieresc la chiuvetă, mă spăl apoi ostăşeşte, mă dau pă faţă cu spirt sanitar, golesc ultimul sfert din tubul de 8 ori 4, îmi aranjez părul şi îmi iau cămaşa de blugi, nou-nouţă, cumpărată dintr-un autocar cu sîrbi. Scot din şpais un bidon cu răchie, cam cinsprezece litri, torn în sticlele speciale, tip, primite cadou de logodnă. Ivesc şi două bidoane de zece litri, cu vin, pe care le pun la îndemână, pregătite pentru a umple sticlele de apă minerală ce se vor goli.

    Eh, acum vine partea cea mai plăcută! Desfac meticulos masa, dar nu orice masă ci una specială pe nume tovarăşa Extensibila. Măi fraţilor tovarăşi, ce mai? Asta da masă. Umple camera mare. Când o vezi aşa, mică şi nevinovată, aproape ascunsă între recameu şi perete, nici nu o bagi în seamă. Dar ea, masa, nu se supără ci aşteaptă cuminte să fie folosită. Şi nu prea o lăsăm să se odihnească pentru că avem multe serbări în familie. Uite astăzi, de exemplu, e ziua mea. Şi ce se bucură tovarăşa Extensibila! Asta pentru că tovarăşa mea de viaţă aşează pe masă iute şi cu dibăcie tot felul de salate printre farfurioare cu sărăţele şi platouri cu felii de slănină, cârnaţi, brânză şi gogoşari muraţi. Arată bine tovarăşa Extensibila aşa gătită, nu?

    Ora 17. Vin tovarăşii musafiri dar nu singuri ci alături de curentul electric. La ţanc! Tovarăşa mea de viaţă apare din dormitor elegant îmbrăcată, eu pornesc casetofonul -dublu-caset-, apoi umplu paharele şi închinăm toţi, toţi cu mine. Prezenţa o laudă pe tovarăşa Extensibila. Vin alţi tovarăşi musafiri, apoi alţii şi alţii. Asta e! Scoatem recameul pe hol ca să avem loc de dans. Dintr-odată este adusă oala mare cu ciorbă de perişoare. Urmează friptura cu pireul de cartofi şi salata de sfeclă roşie, apoi sarmalele. Către miezul nopţii, osteniţi de atâta dans, cîntăm “La mulţi ani” şi mâncăm tortul. Târziu în noapte tovarăşii musafiri se duc de unde au venit, adică la casele lor iar eu cu tovarăşa mea de viaţă, înainte de a aduna toate cele de pe tovarăşa Extensibila, căutăm curioşi cadourile prin plasele de un leu”. În cele din urmă dormim toţi fericiţi adică tovarăşul eu, tovarăşa mea de viaţă dar şi tovarăşa Extensibila.

    Domnilor de astăzi! Cele prezentate mai sus ni se întâmplau nouă, tovarăşilor de ieri, care dincolo de cele rele ştiam să le apreciem pe cele bune. Între timp lucrurile s-au schimbat, tovarăşii s-au domnit, nimeni nu mai suportă spaţii mici, deci, serbările musai se fac la restaurante. Nu-i rău dar mie unuia mi-e atâta de dor s-o aşez pe tovarăşa Extensibila din nou în mijlocul camerei mari, de nu vă pot spune? Vouă, nu vă e dor?

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.