miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tot de gunoi e vorba! Dar aici s-a făcut ceva cu cap! Sau atunci când copiii din Curtici sunt mai responsabili decât edilii

    de - | 5 mai 2018, 1:40 PM | Contributors

    0

    La Școala Gimnazială nr. 2 Curtici a început deja cursa pentru un viitor verde! Participanți la proiectul național de educație ecologică “Let’s get green!”, avându-i ca parteneri pe: Kaufland, Konica Minolta, GreenPoint, Consiliul elevilor, ECOTIC și având ca susținător media postul de radio Kiss FM, elevii acestei școli au răspuns PREZENT!, s-au mobilizat joi, 3 mai 2018 și au adunat, strâns, selectat, amenajat și curățat sute de kilograme de deșeuri și au învățat să le recicleze, respectând principiul campaniei: “Locul multora dintre deșeuri nu este la groapa de gunoi, ci la reciclare”.

    Foarte harnici și doritori să se implice, elevii, de la cei mai mici și inimoși până la cei mai mari și mai puternici, au strâns laolaltă deșeurile, le-au sortat, le-au împărțit pe categorii și zeci de saci au fost umpluți în mai puțin de patru ore.
    Cel mai notabil a fost faptul că acești copii au lucrat cu drag și s-au implicat foarte serios, respectându-se și îndeplinindu-se alt scop al celei mai mari campanii naționale de educație ecologică: totul a fost făcut voluntar, iar principiul campaniei este unul simplu și grăitor: “Dorim să încurajăm voluntariatul pentru toate vârstele.” Acest proiect, (de a cărui reușită depinde transformarea Școlii Gimnaziale nr. 2 Curtici într-o școală modernă și frumoasă), s-a bucurat la nivel național de o mare popularitate, Campania Let’s do it, Danube!” fiind inițiată în urmă cu trei ani și dezvoltându-se de-a lungul timpului. La acest amplu proiect sunt invitați să participe atât elevii cât și profesorii și părinții, totul pentru o educație ecologică de calitate.

    Următoarea etapă la care vor paticipa elevii noștri va fi curățenia în comunitate, ocazie cu care vom porni cu toții, elevi, părinți și profesori, prin localitatea noastră și vom aduna și vom învăța să reciclăm selectiv deșeurile de orice fel, acasă, spații verzi, locuri publice.

    Autor articol: Truta Anca Mariela

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.