vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Top 10 filme inspirate din fapte reale

    de Special Arad | 23 septembrie 2014, 10:42 AM | Film

    0

    Pentru a încerca să se păstreze lucrurile „mai la zi”, în alcătuirea topului s-a ținut cont doar de filme care au aparut după anul 2000 și se referă mai mult sau mai puțin la evenimente din istoria contemporană, fie că sunt din aria socială, culturală, politică, militară ș.a.m.d. Ordinea de prezentare a filmelor  în top este aleatorie.

     

     

     

    10. Zero Dark Thirty (2012, cu nota 7,7 pe IMDB)

    Nominalizat la 5 Oscaruri, ZDT , filmul s-a nascut din nevoia americanilor de a avea ceea ce tot  numesc ei “closure” in legatura cu cel mai vanat om, Osama bin Laden. Departe de a fi un documentar, filmul prezinta in aproape doua ore jumate un deceniu de operatiuni CIA incununate de succes si omul datorita caruia a fost posibil acest lucru, Maya (Jessica Chastain). Evident, nu a existat un asemenea caracter in realitate, ea insumand practic mai multe trasaturi ale conducatorilor echipelor operative CIA implicate in aceasta misiune. Cu aceeasi combinatie de regizor-scenarist ca si Hurt Locker, adica Kathryn Bigelow-Mark Boal, Zero Dark Thirty sigur o sa ia cel putin o statueta acasa, mai ales ca anul trecut Oscarurile au fost frantuzite (vezi The Artist), deci urmeaza revansa pentru patriotii din Academie. Iar Jessica Chastain e extrem de buna ca un om al unei singure idei, ajungand la nivelul acela de determinare prin care nu mai exista nimic altceva in viata ei decat obiectivul misiunii. Dar odata ce acesta a fost atins… where do we go from here?

    09. The Social Network (2010 , cu nota 7,9 pe IMDB)

    Povestea prescurtata a celui mai tanar miliardar, romantios prefabricata de Hollywood, filmul lui David Fincher (Fight Club, Se7en, The Curious Case of Benjamin Button) se refera de fapt la teme vechi de cand lumea: prietenie, tradare, lacomie. Nu are de a face indeaproape cu realitatea lui Zuckerberg, de altfel Sheryl Sandberg (COO la Facebook) a declarat la un moment dat ca viata foarte putin dramatica a lui Zuckerberg implica multa programare si pizza, si „cine ar fi vrut sa vada asta timp de 2 ore?”. Pe langa faptul ca rolul principal e jucat de Jesse Eisenberg, avem multe alte performante actoricesti si un film care merita urmarit pentru el, nu pentru ca vrem sa aflam „cum a aparut Facebook?”

    08. The Hurt Locker (2008, cu nota 7,7 pe IMDB)

    Unul din filmele cele mai apreciate despre razboiul din Irak, The Hurt Locker (care se pare ca e din slang-ul militaresc si inseamna cineva care e ranit) a castigat 6 Oscaruri, inclusiv pe cel de cel mai bun film al anului, scenariu original si regie, Kathryn Bigelow fiind prima femeie premiata in aceasta categorie. Williams James (Jeremy Renner) (The Avengers, The Bourne Legacy, Mission Impossible – Ghost Protocol) e un genist a carui comportare poate sa puna in mare pericol echipa si simte ca tensiunea razboiului si riscurile la care se expune sunt de ajuns. Totusi, asa cum releva si citatul din deschiderea filmului „Valtoarea luptei e o adictie puternica si adeseori letala, caci razboiul e un drog” ii e imposibil sa fie multumit odata intors la familie si baietel, intrucat rutina normalitatii civile nu il implineste. Facut ca sa explice psihologia celor care ajung sa se voluntarieze in asemenea misiuni si nu dau bir cu fugitii atunci cand toata lumea asta face, filmul a nascut aprinse controverse, mai ales din cauza premiilor pe care le-a „furat” lui Tarantino cu Inglorious Basterds si a inadvertentelor fata de realitatile din armata (de genul un asemenea personaj nu ar fi implicat in operatiuni si abordarea aproape haotica a misiunilor se face mai degraba in stil Hollywood, nu ca in armata).

    07. Catch Me If You Can (2002, cu nota 7.9 pe IMDB)

    In Catch Me If You Can, avem ecranizarea vietii cat se poate de realului impostor Frank Abagnale Jr. (Leonardo DiCaprio), care si-a inceput cariera pacalindu-si tatal si dezvoltand nenumarate identitati false, de la pilot, pana la doctor si avocat, si sustinand astfel o viata peste posibilitatile sale materiale reale. Jocul de-a soarecele si pisica, in care felina e Carl Hanratty (Tom Hanks) si se tot chinuie sa il aduca pe soricelul de geniu Frank in fata justitiei este extrem de antrenant, mai ales ca e marca Spielberg. Distributie extrem de solida, imagini care redau cu acuratete perioada respectiva, soundtrack nominalizat la Oscar

    06. North Country (2005, cu nota 7.2 pe IMDB)

    Charlize Theron nu are absolut deloc imaginea unei femei care ar lucra in mina, sau cel putin arata ca versiunea unei bibliotecare sexy care face practica acolo unde muncesc barbatii din greu. Dar povestea care a inspirat filmul e cat se poate de reala, Lois Jensen castigand procesul care a creat un precedent si a dus la modificarea legii hartuirii sexuale. Facut pe o reteta verificata, aproape propagandist, North Country releva cat de apasatoare si dificila poate fi viata si cum spiritul uman poate sa gaseasca resurse si cai sa se opuna opresorului, si da, ca sistemul in cele din urma poate fi facut sa isi indeplineasca menirea. Avem si Jeremy Renner (se cam baga in topul meu, vad) – vechiul prieten din liceu, o lichea care are vagi urme de bunatate in el, Frances McDormand – prietena descurcareata, no BS attitude, care sufera de o boala grava, dar nu se lasa invinsa de ea, Woody Harrelson – avocatul initial ne-convins, dar care vede sansa schimbarii unei legi, Richard Jenkins – tatal protagonistei care, prins intr-un conflict interior, face parte la un moment dat din problema.

    05. The Pianist (2002, cu nota 8.5 pe IMDB)

    Holocaust-ul evreilor in cel de-al doilea razboi mondial si povestile de supravietuire sunt o alta tema preferata de multi cineasti. Roman Polaskni regizeaza adaptarea pentru marele ecran a memoriilor unui compozitor polonez de origine evreiasca, Wladyslaw Szpilman (Adrien Brody), scrise de Jerzy Waldorff, care l-a cunoscut si a scris cartea la persoana I, ca si cum Szpilman ar fi vorbit. Adrien Brody e pus aici foarte mult in valoare de rol si ne transmite clar spiritul care reuseste sa supravietuiasca, in ciuda suferintei materiei, si simbolic, salvarea prin muzica. Evident ca a castigat si 3 Oscaruri, pentru actor principal, regie si scenariu adaptat.

    04. The Pursuit of Happyness (2006, cu nota 7.8 pe IMDB)

    Will Smith nu e doar cel care joaca in prostioare gen Wild Wild West si Independence Day, mai face si roluri care ii solidifica statutul de actor de prima mana ca cel din The Pursuit of Happyness. Inspirat de memoriile lui Chris Gardner, filmul arata cum poti sa invingi chiar si cele mai rele conditii, hotararea si ambitia aducand rezultatele scontate. Debutul in lung metraj al fiului lui Smith, Jaden, povestea e plina de inspiratie, motivatie si convingerea ca, odata ajuns in cel mai scazut nivel, poti doar sa avansezi. Aproape ca imi aduce aminte de “fabula”mea preferata cu soricelul care nu stie sa inoate si cade in putina cu lapte, zbatandu-se disperat. Dupa multe tanguieli si freamat din labute, adoarme, obosit de efort. A doua zi se trezeste pe o gramada de unt… deci chiar esti un soricel si incerci sa supravietuiesti, tot ai sanse sa ajungi undeva, darmite daca esti un om cu planuri si idei. Lasand gluma la o parte, TPH e unul din filmele care te fac recunoscator pentru ce ai si cat de lin iti poate parea traseul in viata in ochii unui om mai putin avantajat de soarta.

    03. The Departed (2006, cu nota 8.5 pe IMDB)

    Un film in care joaca Leonardo DiCaprio, alaturi de Jack Nicholson (care joaca un personaj bazat in linii foarte mari pe mafiotul Whitey Bulger) si Matt Damon.Refacerea americanizata a unui film din 2002 din Hong Kong, Infernal Affairs, The Departed a castigat 4 Oscaruri – ceea ce, pe langa a fi niste premii controversate acorda totusi o validare, iar felul in care Martin Scorsese abordeaza tema identitatii personale este efectiv impresionanta.

    02. The Diving Bell and the Butterfly sau Le scaphandre et le papillon (2007, cu nota 8.1 pe IMDB)

    Ecranizarea unei alte victorii a spiritului asupra materiei, fluturele si scanfandrul sunt metafore pentru a-l simboliza pe Jean-Dominique Bauby, jurnalist francez a carui carte este ecranizata in 2007. Carte scrisa pe cand era paralizat in urma unui atac cerebral, comunicata cu ajutorul activitatii oculare si dupa a carei publicare, moare. Productie franceza, regizata de Julian Schnabel, filmul se straduie sa redea in mod autentic existenta lui Bauby (Mathieu Amalric), fara sa se opreasca insa de la a folosi „licente poetice”. Nominalizat la 4 Oscaruri, a castigat 55 de premii, inclusiv BAFTA si Cannes. „Lasa-ti imaginatia sa te elibereze” chiar daca esti captiv intr-un costum de scafandru in adancuri, propriul tau corp.

    01. Frida (2002, cu nota 7.3 pe IMDB)

    Un film ce povesteste viata pictoritei mexicane Frida, aratand pasiunile si povestile amestecate de dragoste, politica si arta. Prezinta incrancenarea si perseverenta cu care un om se poate incapatana sa traiasca si sa creeze, sa isi atinga si sa isi depaseasca in mod continuu limitele.

    sursa: koolhunt.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.