„Toată Rusia e livada dumitale de vișini, stimată doamnă…”

    de [email protected] | 23 noiembrie 2014, 5:02 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Scena întreagă a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” nu a fost de ajuns pentru „Livada de vișini” a lui Cehov, al doilea spectacol din cadrul Festivalului de Teatru Clasic, adus la Arad de către Teatrul Național din Cluj. Livada trecea dincolo de limitele Teatrului, prin și peste oamenii de pe scaune, fiindcă toți, fiecare martor ocular prezent în sală, de la lojele de jos până la ultimul etaj, trebuia să fie părtaş al sfâşierii sufleteşti a personajelor cehoviene. Nu a fost un proces convențional. A fost un fel de basm judecătoresc, o sensibilizare intimă a publicului, o poveste nostalgică spusă cu tot cu detalii nesemnificative, în încercarea de a convinge auditoriul… și personajele deopotrivă – că schimbarea pe scară largă, privatizarea Rusiei – o mare livadă de vișini – și ruinarea trecutului aristocratic nu sunt binevenite. Ori… din contră?   

    Povestea surprinde degradarea morală a nobilimii aflate în declin și prăbușirea acesteia – provocată de risipă, lipsa simțului realității și inactivitatea în care s-a cufundat. Hotărârea de a salva averea familiei cade în poalele doamnei Ranevskaia Liubov Andreevna, această „Mamă Rusie” întruchipată, văduva visătoare și prea bună la suflet, dar care și-a risipit bogăția ducând o viață lipsită de griji la Paris. Acum, când s-a întors acasă, melancolică și dornică de a se așeza liniștită, în sfârșit, vestea o lovește ca o rafală de vânt în livada de vișini: trebuie să-și vândă la licitație pământul pe care se află frumoasa livadă, din pricina impasului financiar în care se găsea familia.

    „O simfonie în alb”…

    Nu de la zăpadă, cu toate că vorbim de Rusia – de Rusia începutului de secol XX, mai exact – ci de la petalele florilor scuturate ale livezii de vişini, împrăştiate atât pe scenă cât şi pe puntea ce pătrundea în sală, direct deasupra scaunelor centrale. Hainele personajelor erau și ele preponderent albe, „colorate” cu nuanțe „murdare” numai în cazul celor care nu mai trăiau în totalitate în stilul aristocratic de altădată – fie pentru că au îmbătrânit, fie că și-au cam pierdut averea, fie că tind spre noua burghezie, spre capitalism. Ranevskaia Liubov Andreevna, personajul principal, spre exemplu, precum și Charlota Ivanovna, guvernanta casei, au fustele oarecum îngălbenite, învechite, în antiteză cu fiicele, Ana și Varea, încă pure, inocente (în aparență, desigur 😉 ), albe ca zăpada. Cât despre Boris Borisovici Simeonov-Pișcik, un alt proprietar de pământ, el este îmbrăcat în maroniu fiindcă a ajuns falit și disperat, cerșind „doar câteva sute de ruble” de la doamna Liubov, ca să-și „plătească impozitele”. Ar mai fi „eternul” student, Peter Sergheievici Trofimov, îmbrăcat într-un costum de nuanțe cafe au lait, vocea capitalismului, a schimbării și a pasiunii pentru libertate, și un alt personaj cheie, pata de culoare întunecată, Lopahin, omul materiei, trăind cu o jumătate din sine în lumea oamenilor practici, îmbogăţiţi, şi cu cealaltă, în lumea livezii, a frumosului gratuit. El este cel care vrea s-o convingă pe moșiereasa noastră că este cazul să ia o decizie importantă, dar urgentă, fiindcă averea familiei e pe cale să treacă în evanescență dacă nu rupe ața trecutului și insistă să păstreze teritoriul. Scenaristul l-a ilustrat perfect pe comerciantul Lopahin prin nuanțele hainei: o cămașă de bumbac de un alb imaculat, pe care poartă un sacou maroniu spre negru.

    1-Livada-de-visini-NIC_9890-foto-Nicu-Cherciu-1024x683
    (Foto: Nicu Cherciu)

    Un alt element de decor cu schepsis sunt perdelele alb-transparente, într-un fel sau altul creând impresia cum că ar fi casa, „cireașa de pe tortul” familiei din mijlocul livezii de vișine, dar cu „pereți” fazi, distorsionați de timp, care semnalează subtil dizolvarea, dispariția iminentă.

    Livada – invizibilă și, în același timp, vizibilă cât percepe ochiul uman… sau cu alte cuvinte pe nicăieri și peste tot deopotrivă – reprezintă melancolia, trecutul, liniştea lumii tradiţionale, o anumită acalmie, armonia dintre om şi natură, pentru care e străină şi stranie atitudinea modernă, de comerciant, a lui Lopahin. Livada aparţine trecutului pierdut; este livada morţilor. Această livadă reverberează sunete, zgomote, nostalgii şi deziluzii.

    Prin această transpunere inedită şi impresionantă a Livezii de vişini a lui Cehov, Teatrul clujean marchează o dublă sărbătorire: 110 ani de la premiera piesei, în 17 ianuarie 1904, la Teatrul de Artă din Moscova în regia lui Stanislavski şi 110 ani de la moartea scriitorului (2 iunie 1904). Aceasta a fost, de altfel, ultima piesă scrisă de faimosul dramaturg rusesc, cu mai puțin de 6 luni înainte să moară.

    1-Livada-de-visini

    Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj Napoca
    LIVADA DE VIŞINI, de A. P. Cehov
    Regia – Roberto Bacci
    Dramaturgia – Stefano Geraci
    Scenografia – Adrian Damian
    Maestru de lumini – Jenel Moldovan

    Distribuția: Ramona Dumitrean, Alexandra Tarce, Anca Hanu, Ionuţ Caras, Sorin Leoveanu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Patricia Brad, Cornel Răileanu, Matei Rotaru, Miron Maxim. Instrumentiști – Pusztai Renato Aladar, Albert Gábor Balázs

    Vezi aici PROGRAMUL Festivalului de Teatru Clasic 2014

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.