Toader, despre revocarea lui Kovesi: „Decizia este luată. O voi formaliza în limitele competenţei mele”





Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, referitor la posibila revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că a luat o decizie în acest sens şi urmează să „o formalizeze în limitele competenţelor sale legale”, scrie Mediafax.
„M-aţi întrebat dacă am luat o decizie şi am spus public că da. Întrebarea dacă o revoc: ştiţi bine că nu ministrul Justiţiei revocă. El cel mult propune. (…) Eu vă repet ce am spus. Este o decizie pe care am luat-o, este o decizie pe care urmează să o formalizez în limitele competenţelor mele legale”, a spus ministrul Justiţiei, la ieşirea din sediul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde s-au desfăşurat, vineri, alegeri pentru noua conducere a instituţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în 21 noiembrie, că toate concluziile sale în legătură cu rapoartele Inspecţiei Judiciare efectuate în urma verificărilor la DNA şi la Parchetul General le va prezenta într-o conferinţă de presă ce e posibil să aibă loc în 31 decembrie 2017.
Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat, Toader neanunţând nici până în acest moment ce decizie a luat în cazul managementului DNA şi al PG.
Comentariile portalului
Nu s-a cenzurat, poate aprobat cu întârziere. Iar legat de ultimul comentariu, vă rugăm să nu plasați linkuri - intră în spam. Am lăsat titlurile și (...)
Va fi se scrie cu un singur i.
Nu știu de ce mi-ați cenzurat comentariul anterior la acest subiect dar va dau și link-uri sa nu aveți scuza fact checking-ului. [În România sunt mai mulț (...)