Tinerii liberali au desfăşurat mai multe acţiuni de ecologizare cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului





Organizaţia de tineret a Partidului Naţional Liberal a marcat Ziua Mondială a Mediului printr-o amplă acţiune de ecologizare în mai multe locaţii din judeţul Arad. Vizate au fost două drumuri judeţene, DJ682 Frumuşeni – Fântânele şi DJ793 Sebiş – Prunişori. Acţiunea a fost coordonată de către consilierii judeţeni Patricia Dinga şi Florin Tripon.
„Astăzi la Arad, am sărbătorit Ziua Mondială a Mediului prin câteva acţiuni de ecologizare alături de colegii din TNL Arad. Să nu uităm că Ziua Mediului trebuie sărbătorită în fiecare zi, aşa că vă îndemnăm să aveţi grijă de mediul înconjurător”, a declarat Patricia Dinga, consilier judeţean şi preşedintele TNL Arad.
„Am reuşit în doar câteva ore să strângem o cantitate mare de deşeuri. Prin acţiunea noastră de astăzi vrem să transmitem un mesaj clar: natura nu este coş de gunoi! Responsabilitatea faţă de mediul înconjurător trebuie să fie una dintre priorităţile fiecărui cetăţean. Natura a fost aici dintotdeauna. A evoluat şi s-a adaptat la orice a fost necesar, iar asta va face în continuare”, a transmis Florin Tripon, consilier judeţean şi vicepreşedinte al TNL Arad.
La acţiunea de ecologizare au mai participat primarul oraşului Sebiş, Cristian Feieş, alături de consilierii judeţeni Simona Stan şi Talida Pop.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ce zic eu și ce înțelegi tu🤣 Nu mă mir că nu pricepi. Totuși ne explici spusele idolului tau? Cat de sănătos mâncau aia de (...)
"Ai și dovezi în afara de tiktoace cretine?" Când termini cu testele de la Sibiu, poți începe să citești niște "tiktoace cretine" cu privire la alimentaț (...)
Excelent! O adevărată teză de doctorat pe bune.