Timișorean obligat să stea în carantină, prins în timp ce conducea fără permis prin Chișineu Criș
Polițiștii Orașului Chișineu Criș au depistat la data de 20 ianuarie a.c., un timișorean de 24 de ani, care conducea un autoturism pe D.N.79, în aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, totodată aceasta având instituită asupra sa măsura carantinării la domiciliu.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, în baza Legii 55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și răspândirea pandemiei de Covid-19. De asemenea în autoturism au fost descoperite mai multe bunuri nealimentare respectiv scule electrice bănuite a fi sustrase din Italia.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunerea luării unei măsuri preventive.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)