Pianistul arădean Teo Milea, în semifinala „Românii au Talent”





Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul de televiziune ProTv.
Teo Milea a ajuns să fie recunoscut și premiat la nivel internațional, după ce a trăit o perioadă de timp în Canada. El s-a mutat înapoi la Arad în anul 2018, din dorința de a contribui la scena muzicală din România. Până la ora actuală, Teo Milea a scos 4 albume cu compoziții proprii: „The Piano” (2014), „In My Heart” (2016), „Live in Concert” (2018) și „The Journey” (2020).
La competiția „Românii au Talent” s-a înscris la îndemnul soției sale, reușind să impresioneze juriul în așa fel încât s-a calificat până în semifinală.
„Selectarea mea în semifinala Romanii au talent mă onorează și îmi dă bucuria de a vă cânta din toată inima pentru a doua oară în această competiție.
Pentru a avea imensa plăcere de a vă cânta și în etapa finală, avându-vă în suflet pe toți, votul vostru de mâine seară de la 20:30 pe ProTV contează. Vă invit să mergem împreună în finala Românii au Talent!”, a scris Teo Milea pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
Pian vs. flaut – sau Teo Milea și Ionuț Cădariu, la puterea a doua în Boeme Teatru | Interviu
Comentariile portalului
Așteptăm autosesizari și pt podul hobanat si pt hala de la obor și pt parcul Mărului și pt piața Catedralei astea put de la o poș (...)
Normal ar fi ca și cel cea ,,împrumutat" să fie tras la răspundere!
Până acuma toată lumea comenta de Saller ca se vinde prin nu știu cine și se spăla bani și etc. Acuma când au semnat cu Nike, iarăș (...)