miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tânără în vârstă de 18 ani, reținută după ce a furat trei buletine și cu ajutorul lor a scos bani din bancă

    de Special Arad | 15 iulie 2022, 8:58 AM | Naţional

    0

    O tânără de 18 ani, din Sibiu, a fost reținută, fiind bănuită că a furat trei acte de identitate, pe care le-a folosit pentru a obține credite bancare și produse în rate. Ea a semnat de 76 de ori în fals, iar prejudiciul depășește 100.000 de lei.

    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au făcut două percheziții în municipiul Sibiu și în localitatea Amnaș, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de furt, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea.

    Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii de investigare a criminalității economice s-a conturat suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2022, sibianca ar fi sustras trei acte de identitate aparținând unor femei și, prezentându-se sub identitatea a două dintre acestea, ar fi solicitat și, implicit, ar fi obținut mai multe credite și produse în rate din partea unor instituții bancare și a unor instituții bancare nefinanciare”, transmit reprezentanții Poliției Sibiu. Valoarea totală a prejudicul creat este estimată la suma de 103.230 de lei.

    Conform stiripesurse.ro, față de tânăra bănuită de săvârșirea faptelor se fac cercetări penale pentru furt – 3 acte materiale, înșelăciune – 8 acte materiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată – 76 de acte materiale și fals privind identitatea – 6 acte materiale.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.