Tânără din Somalia, găsită inconștientă la graniță. Aceasta era în stare avansată de hipotermie





În timpul unei misiuni de supraveghere a graniţei cu Serbia, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au descoperit, la aproximativ 100 metri de frontiera cu ţara vecină, o femeie căzută pe câmp, în stare de inconștienţă. Imediat i-au acordat primul ajutor şi au solicitat sprijin medical, persoana în cauză, aflată în stare avansată de oboseală şi hipotermie, fiind transportată la spital şi, în prezent, fiind în afara oricărui pericol.
În data de 02.12.2021, în jurul orei 09.45, în cadrul unei acţiuni specifice pentru supravegherea frontierei de stat, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara a descoperit, la aproximativ 100 de metri de frontiera cu Serbia, pe direcţia localităţii Dudeştii Vechi, o persoană de origine afro-asiatică aflată în stare de inconștienţă. Imediat poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor persoanei în cauză, fiind solicitat, prin Serviciul de Urgență 112, un echipaj medical care s-a deplasat la fața locului.
Tânăra, aflată în stare avansată de oboseală şi hipotermie, a fost transportată la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, iar la câteva ore starea de sănătate a acesteia a fost stabilizată, fiind externată din spital. Ulterior, femeia a fost condusă la sediul Sectorului Sânnicolau Mare pentru verificări, unde s-a stabilit că este cetăţean din Somalia, în vârstă de 18 ani. Aceasta a declarat că a mers pe jos câteva ore din Serbia în România cu scopul de a trece ilegal frontiera de a ajunge ulterior în Germania.
În continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, iar la finalizare urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)