Tânăr lovit de tren între stațiile CFR Aradul Nou și Șagu! A ajuns în stare gravă la spital
Comunicat. Ieri, 25 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Arad au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un tren ar fi surprins și accidentat o persoană în zona stației CFR Șagu.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj SMURD. În urma verificărilor a reieșit că un tânăr de 19 ani, cetățean afgan ar fi fost lovit de tren între stațiile CFR Aradul Nou și Șagu. Tânărul de 19 ani a fost transportat la spital în stare de inconștiență. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)