marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tânăr de 23 de ani, găsit mort în locuință cu 14 înţepături de cuţit în zona gâtului

    de - | 26 noiembrie 2023, 4:18 PM | Regional

    0

    Un tânăr în vârstă de doar 23 ani din Oradea a fost găsit mort în locuinţă, cu 14 înţepături de cuţit la nivelul gâtului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au declanşat o anchetă pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs tragedia.

    Potrivit surselor BIHOREANULUI, tânărul a fost găsit în dimineaţa zilei de 23 noiembrie, într-un apartament situat în cartierul Velenţa.

    Un echipaj complex, format din criminalişti şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Bihor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost la locul tragediei, însă primele investigaţii ar fi indicat că tânărul nu a fost victima unei infracţiuni.

    Poliţiştii au stabilit că, peste noapte, uşa apartamentului în care locuia tânărul fusese închisă, cu cheia pusă pe dinăuntru, iar din apartament nu lipsea nimic. În cursul nopţii, orădeanul nu a ieşit din casă şi ar fi discutat la telefon cu prietena sa, arată sursele BIHOREANULUI.

    Corpul neînsufleţit al tânărului a fost transportat, în aceeaşi dimineaţă, la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru efectuarea necropsiei. Medicii legişti au stabilit că majoritatea leziunilor de la nivelul gâtului erau de tatonare, însă două au fost grave, provocându-i în final decesul.

    Ancheta în caz, pornită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru omor, nu s-a încheiat, căci procurorii aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice pentru probele prelevate de medicii legişti.

    Tânărul va fi condus pe ultimul drum, duminică, de familie, rude şi prieteni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.