joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Zeci de case au fost evacuate în toiul nopții, la Roşia Montană, după o avarie la Barajul Lacului Piscicol Tăul Mare

    de Special Arad | 2 octombrie 2022, 8:15 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    1

    În noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a barajului lacului de acumulare Tăul Mare, potrivit IGSU. O echipă de specialiști venită la baraj a constatat avaria, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert. Ulterior, s-a decis evacuarea preventivă a zeci de case, asta insemnând sute de oameni care au fost nevoiți s își părăseasca locuințele.
    Au fost organizate mai multe ședințe la nivel județean pentru luarea deciziilor, iar la fața locului au fost trimise sute de echipaje de pompieri, jandarmi și voluntari. „Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea barajului, în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost dispusă măsura evacuarii preventive a localnicilor din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare.

    Relocarea cetăţenilor va fi temporară în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, iar transportul acestora se va realiza cu mijloace proprii sau ale autorităţilor locale şi ale ISU Alba (7 microbuze)”, a transmis IGSU. Astfel, oamenii care locuiesc în avalul lacului de acumulare Tăul Mare şi-au părăsit casele în toiul nopţii după ce autorităţile au decis evacuarea preventivă.

    Conform datelor publicate de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cîmpeni, lacul Tăul Mare este un lac artificial construit în anul 1908, alături de alte astfel de  tăuri (Tăul Cornei,Tăul Ţarinii etc.), care la acea vreme erau necesare pentru punerea în mişcare a steampurilor (instalaţie de separare a aurului). Barajul este amplasat la o altitudine de aproximativ 930 m, pe teritoriul localităţii Roşia Montană, în parte estică a comunei, având o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi şi fiind alimentat de trei pâraie izvorâte din dealurile Rotundu, Vârşi şi Suley. Lacul reprezintă un  important punct de interes turistic al zonei.

    UPDATE – 200 de persoane au refuzat evacuarea!

    84 de persoane au fost evacuate sau au plecat singure la rude, iar alte aproape 200 au refuzat să plece din case, după ce autoritățile au dispus acest lucru în localitatea Roșia Montană, județul Alba.

    Potrivit ISU Alba, 268 de persoane au fost vizate de această evacuare. Acestea au fost informate și alertate cu privire la evacuare prin 4 mesaje Ro-Alert, dar și de echipaje mixte formate din polițiști, jandarmi și pompieri și angajați ai administrației locale, care au mers din casă în casă, informează Mediafax.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.