vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Surse: Numărul de semnături pentru demiterea guvernului Dăncilă a fost strâns

    de - | 24 septembrie 2019, 6:35 PM | Politikos

    0

    Surse din Partidul Național Liberal au declarat pentru Digi24.ro că a fost strâns numărul de semnături pe care și l-au asumat liderii Opoziției pentru depunerea moțiunii de cenzură. „Am strâns astăzi, fizic, toate semnăturile necesare”, spun sursele citate. Este vorba de 234 de semnături la care s-ar putea adăuga și altele în zilele următoare. Moțiunea de cenzură a Opoziției a fost semnată chiar și de unii parlamentari din PSD, susțin aceleași surse. 

    Toate partidele din Opoziției au semnat moțiunea de cenzură, care ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare, luni, pe 30 septembrie. Parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE și Pro România sunt printre semnatarii moțiunii. De asemenea, moțiunea a fost semnată și de parlamentari ai minorităților dar și de parlamentari din Partidul Social Democrat. Rămâne de văzut dacă Opoziția se va baza pe parlamentarii respectivi și în momentul votului. PSD a decis deja în CEx ca la moțiune, parlamentarii partidului să stea în bănci și să nu voteze. Parlamentarii Opoziției vor vota la vedere.

    Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Dăncilă să fie demis este nevoie de 233 de voturi.

    Conform procedurii, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moțiunea de cenzură se prezintă în ședința comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

    Dacă moțiune va fi depusă pe 30 septembrie, aceasta ar putea fi citită în plenul reunit al Parlamentului în zilele următoare, iar votul în plen ar urmă să fie programat în săptămâna 7-11 octombrie.

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.