miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ludovic Orban nu a apucat să îl demită pe secretarul de stat Valeriu Lupu, după ce acesta a fost implicat într-un un accident, cel din urmă dându-şi demisia. De numele lui Lupu se leagă o tragedie aviatică cu aproape 50 de morți

    de - | 4 ianuarie 2020, 10:02 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    1

    Valeriu Lupu (PMP), numit la finalul anului trecut secretar de stat în Ministerul Transporturilor din noul guvern liberal, a fost implicat astăzi (n.red. ieri) într-un accident rutier pe o stradă din Timișoara. Aflat la volanul unui Dacia Duster aflat în proprietatea Ministerului Transporturilor, acesta a intrat în coliziune cu o mașină parcată și, conform informațiilor PRESSALERT.ro, martorii au sunat la poliție pentru că aveau impresia că Lupu era băut. Un echipaj de la poliția Rutieră a sosit la locul faptei, însă secretarul de stat a refuzat să fie testat cu alcooltestul și, transportat la spital pentru recoltarea probelor bioogice, a refuzat și acest lucru. Conform legii, polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru acest refuz.

    Timișoareanul Valeriu Lupu, membru PMP, a fost numit, la finalul lunii noiembrie, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în guvernul condus de liberalul Ludovic Orban. Lupu a avut suportul deputatului Cornel Sămărtinean. De altfel, legătura dintre aceștia este una puternică, Sămărtinean, care la vremea respectivă era membru PD-L, aducându-l la Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara după ce a fost numit director, în 2010. ”De numele lui Lupu este legată una dintre cele mai mari tragedii aeriene. Până în 1995, Lupu a fost director al companiei Banat Air. Din cauza sa, la 13 decembrie 1995, 41 de pa­sa­geri şi șapte membri ai echipajului unei curse Banat Air şi-au pierdut viaţa după ce avionul companiei pe care o conducea s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe Aeroportul din Ve­ro­na. Lupu a fost dat în judecată de toate rudele celor morţi în accident, după ce autorităţile italiene au concluzionat că de vină a fost chiar Va­le­­riu Lupu, cel care nu a apro­bat plata pentru degivrarea avionului înainte de decolare.

    Citeste mai mult pe: pressalert

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.